Fangio a fost luat de la hotelul său din Havana, în ajunul Marelui Premiu al Cubei și a fost eliberat nevătămat la câteva ore după cursă.
Cursa de Formula 1 de la Havana fusese gândită ca un eveniment de imagine pentru regimul președintelui cubanez Fulgencio Batista.
Răpirea lui Juan Manuel Fangio a intenționat să contracareze această lovitură de imagine și să atragă oprobriul internațional împotriva lui Batista, al cărui guvern va fi răsturnat de Fidel Castro pe 1 ianuarie 1959.
Pe lângă răpirea lui Fangio, Marele Premiu al Cubei a fost marcat și de o cumplită tragedie: un pilot cubanez, pe nume Armando Garcia Fuentes, a pierdut controlul bolidului său, patinând pe o pată de ulei de pe traseu și a intrat în mulțimea de spectatori de pe margine.
Șapte oameni au fost uciși și alte câteva zeci au fost răniți.
Accidentul a dus imediat la speculații despre un sabotaj pus la cale de simpatizanții lui Castro, care ar fi turnat intenționat uleiul pe asfalt.
Ulterior, s-a stabilit că pata a fost provocată de o conductă de ulei spartă la mașina argentinianului Roberto Mieres.
Episodul răpirii s-a produs la sfârșitul prodigioasei cariere a lui Juan Manuel Fangio.
Născut pe 24 iunie 1911, la Balcarce, în Argentina, Fangio a renunțat la școală la vârsta de 11 ani pentru a munci ca ajutor de mecanic.
De tânăr, a condus „nebunește autoturisme pe drumurile neastfaltate din America de Sud”, potrivit necrologului din 1995 apărut în New York Times.
Când, în 1950, au început cursele moderne ale Formulei 1, Fangio a câștigat titlul mondial în al doilea an, 1951. A repetat această performanță în 1954, 1955, 1956 și 1957.
Argentinianul a renunțat la curse în 1958, afirmând că mașinile au devenit prea rapide și prea periculoase.
Potrivit aceluiași necrolog din NY Times:
„Faptul că a supraviețuit pentru a se bucura de averea sa în ciuda faptul că, în acea vreme, cursele se desfășurau fără centuri de siguranță și fără combinezoane ignifuge a fost o dovadă a calităților sale și ale mașinilor sale și, nu în ultimul rând, a norocului său.”
