Are doar fete, iar soția sa, Jeanne d’Evreux, este din nou însărcinată. Cui ar trebui să i se încredințeze regența, în așteptarea nașterii sperate a unui băiat?
În chiar ziua morții regelui, granzii regatului i-o încredințează contelui Filip de Valois (31 de ani). Tatăl acestuia, Carol, era fratele mai mic al lui Filip cel Frumos. Așadar, Filip era vărul ultimilor trei regi.
Două luni mai târziu, vine momentul mult așteptat al nașterii. Însă regina aduce pe lume încă o fată.
Pentru prima dată de la urcarea pe tron a lui Hugo Capet, nu există nici un băiat care să ducă mai departe ascendența directă.
Succesiunea feminină este respinsă, așa cum se petrecuse și cu unsprezece ani mai înainte, după moartea lui Ludovic al X-lea Năbădăiosul și a fiului său, Ioan I Postumul.
Nu este altceva de făcut decât ca granzii regatului să desemneze viitorul rege. Mai mulți pretendenți își revendică dreptul de a purta coroana. Hérodote expune sinuoasele legături:
– Regentul Filip de Valois mizează pe filiația sa cu Filip al III-lea cel Brav, bunicul său. Dar este doar nepot de unchi al lui Filip cel Frumos;
– Drepturile regelui Angliei sunt și ele însemnate, dat fiind că Eduard al III-lea este nepotul de bunic al lui Filip cel Frumos, prin mama sa, Isabela, soră a precedenților regi;
– Contele Filip d’Evreux are și el drepturi la coroană, deoarece este soțul Ioanei de Navarra, fiica lui Ludovic al X-lea Năbădăiosul, însă nu insistă prea mult…
După numeroase dezbateri, granzii regatului decid pe 8 aprilie 1328 să încredințeze coroana regenului Filip de Valois.
În ochii seniorilor și ai juriștilor care îi sfătuiesc, acesta are ca avantaj că nu este nici englez, nici navarrez. Astfel, el devine rege cu titlul de Filip al VI-lea. Este încoronat la Catedrala din Reims pe 29 mai 1328 (foto).
Pentru momentul, regele Angliei pare să se resemneze că a fost dat deoparte. Pe 6 iunie 1329, în Catedrala din Amiens, el îi aduce omagiul său de suzeranitate lui Filip al VI-lea pentru teritoriul Guyenne, pe care îl are de la regele Franței.
Mult mai târziu, juriștii vor încerca să justifice alegerea lui Filip de Valois, prin invocarea unei pretinse „legi salice”, care ar interzice transmiterea coroanei prin intermediul femeilor în tribul francilor salieni, căruia îi aparțineau Clovis și descendenții săi.
Urcarea pe tron a lui Filip de Valois va duce în mai puțin de zece ani la un nung conflict, cu numeroase răsturnări de situații, întrerupt de scurte armistiții, între regii Franței și Angliei.
Cu mult mai târziu, în secolul al XIX-lea, istoricii au convenit să numească această perioadă tumultuoasă „Războiul de o sută de ani.”
