Era prima dintre cele trei împărțiri teritoriale care vor duce la dispariția ca stat a Poloniei în 1795.
De mai bine de un secol, marele regat al Poloniei este ținta avidității și teatrul unei lupte pentru influență între vecinii săi.
Necazurile sale sunt cauzate de faptul că, în 1652, Polonia a adoptat Liberum Veto, o regulă potrivit căreia alegerea suveranului său trebuie să se facă cu unanimitatea membrilor Dietei, adunarea nobililor.
Această normă condamnă Dieta la neputință și constituie o invitație pentru puternicii săi vecini să se amestece în alegerile poloneze.
De acum, succesiunea unui rege al Poloniei depinde de negocierile și compromisurile dintre Suedia, Austria, Prusia și Rusia.
Așa s-a ajuns ca, în secolul al XVII-lea, Stanislas Lezczinski, sprijinit de Suedia, să alterneze la tron cu August al II-lea, care se bucură de sprijinul Austriei.
Însă ambii regi sunt îndepărtați de Rusia, în beneficiul lui August al III-lea. La moartea acestuia, rușii și prusacii se înțeleg pentru a-l impune pe tron pe Stanislas al II-lea August.
Noul suveran încearcă să abolească Liberum Veto, însă se lovește de opoziția Rusiei și Prusiei.
Aceste influențe străine fac ca independența de stat a Poloniei să devină o iluzie. În 1760 și 1770, ea ajunge o simplă miză teritorială între Prusia, Rusia și Austria.
La sugestia lui Frederic al II-lea al Prusiei, cele trei puteri anexează pe 17 februarie 1772 o treime din teritoriul Poloniei, cu 4 milioane de locuitori dintr-un total de 12 milioane.
Șocul este puternic în Polonia, unde elitele încearcă să modernizeze instituțiile politice, cu sprijinul lui Stanislas al II-lea.
În 1788, Dieta votează chiar o constituție liberală. Însă vecinii nu doresc această redresare națională care le-ar incomoda ambițiile.
În 1792, din nou, de comun acord, fiecare dintre ei anexează o parte din regatul lui Stanislas al II-lea.
În 1795, Prusia, Rusia și Austria își împarte între ele ce mai rămăsese, făcând să dispară de pe hartă Polonia pentru o perioadă de aproape 130 de ani.
