Cum a devenit Nixon traficant de droguri de dragul jazz-ului

 

Marele trompetist și compozitor de jazz Winton Marsalis a spus odată: „Louis Armstrong este jazz-ul întruchipat. El reprezintă tot ceea ce înseamnă muzica.”

Louis Armstrong este unul dintre primii artiști de culoare care au trecut dincolo de cortina de fier a segregației, devenind faimoși în lumea întreagă

Născut într-o familie săracă, Louis Armstrong a trebuit să depășească și obstacolul unei internări într-o școală de corecție, după ce trăsese cu pistolul pe stradă în seara Anului Nou.

Paradoxal, regimul aspru de aici l-a făcut să-și descopere dragostea pentru muzică. Tot în școala de corecție a învățat să cânte la trompetă. Restul este istorie.

Ce se cunoaște mai puțin despre viața lui „Satchmo” (prescurtarea de la „satchel mouth” – guraliv), cum era poreclit Armstrong, este patima sa pentru marijuana, pe care a și „popularizat-o” printre muzicieni și alte celebrități.

Născut în 1901, Louis a descoperit marijuana către mijlocul anilor 1920, și nu a mai renunțat la acest viciu toată viața, inclusiv înainte de concerte sau de ședințele de înregistrare.

În noiembrie 1930, Armstrong a devenit prima vedetă arestată pentru consum de marijuana, atunci când el și toboșarul său, Vic Berton, au fost surprinși trăgând dintr-un „joint” în fața celebrului așezământ de jazz Cotton Club, unde se produceau în acea noapte.

Până la urmă, nu au petrecut noaptea pe scenă, ci într-o celulă. A doua zi de dimineață, au fost informați că au fost condamnați la șase luni de închisoare și la o amendă de câte 1000 de dolari.

Din fericire, pedepsele au fost până la urmă dictate cu suspendare.

Însă cea mai interesantă poveste a pasiunii lui Armstrong pentru cannabis a avut loc la sfârșitul anilor 1950. Satchmo ajunsese la apogeul carierei și era cunoscut pe întreaga planetă.

În acea epocă a Războiului Rece, Statele Unite trimiteau jazzmanii de culoare în turnee în toate colțurile lumii, ca „ambasadori ai bunăvoinței”. (A ajuns și în România, în martie 1965, unde a susținut un concert antologic de trei ore la Sala Palatului din București.)

Armstrong și-a dat repede seama de avantajele calității de „ambasador”: vameșii nu îl mai căutau în bagaje.

Totuși, odată, când a aterizat pe aeroportul Idlewild din New York, muzicianului i s-a cerut să se așeze în șirul turiștilor care trebuiau să-și prezinte bagajele la control.

Însă Satchmo se simțea cu musca pe căciulă: avea în valiză aproape un kilogram și jumătate de marijuana.

A început să transpire abudent. Se gândea deja la programele de știri ale televiziunilor care peste scurt timp vor anunța că marele jazzman a fost prins cu droguri la el.

Însă, atunci s-a produs o minune: vicepreședintele Richard Nixon a apărut pe aeroport, urmat de un alai de ziariști și fotoreporteri. Când l-a văzut pe Armstrong, a mers imediat la el și l-a întrebat ce naiba face la coadă.

După cum scrie Roger Stone în cartea sa, Secretele lui Nixon: Mărirea, Căderea și Adevărul nespus despre Președinte, Watergate și iertarea, Satchmo a răspuns:

„Păi, Tati (așa le spunea Armstrog tuturor), tocmai m-am întors din turneul meu de ambasador al bunăvoinței din Asia, și ăștia mi-au spus să mă așez la coadă la vamă.”

Atunci, Nixon a luat cele două valize ale muzicianului, și le-a spus tuturor:

„Ambasadorii nu trebuie să treacă prin vamă, iar vicepreședintele Statelor Unite va căra cu bucurie bagajele în locul tău.”

Armstrog a răsuflat ușurat, în timp ce Nixon s-a făcut fără să vrea vinovat de trafic de droguri.

Președintele care a declanșat războiul împotriva drogurilor în SUA a fost informat ulterior despre ce s-a petrecut atunci pe aeroport. A exclamat uluit:

„Louis fumează marijuana?”