Cum a „contribuit” marele viscol din 1888 la dezvoltarea și planificarea urbană în SUA?
Vremea de dinaintea furtunii din martie fusese neobișnuit de caldă, ceea ce i-a făcut pe cei mai mulți oameni să considere că se anunța o primăvară timpurie.
În dimineața zilei de 12 martie 1888, ploile abundente s-au transformat în ninsori care nu s-au mai oprit până pe 14 martie, ajungând să producă cantități mari de zăpadă pe Coasta de Est. Furtuna s-a întins din Maryland până în Maine și în unele părți ale Canadei, paralizând nord-estul timp de o săptămână. Cea mai mare cantitate de zăpadă a fost raportată în Saratoga Springs, N.Y. Între timp, în New York, rafalele de vânt au atins 47 de kilometri pe oră, ridicând troienele de zăpadă care au depășit înălțimea clădirilor cu un etaj.
Peste 400 de decese au fost raportate din cauza furtunii, dintre care 200 numai în New York. Cel puțin 100 dintre aceste decese au afectat marinarii ale căror nave au naufragiat sau au eșuat din cauza furtunii.
Pe uscat, drumurile au fost impracticabile, astfel că mașinile de pompieri nu au putut răspunde la situațiile de urgență în zilele de după furtună, fapt care a dus la mai multe decese. De asemenea, stâlpii de telegraf au fost distruși din cauza zăpezii, astfel încât comunicațiile au fost deficitare.
Consecințele dezastrului natural
În New York, furtuna a provocat pagube grave la nivelul infrastructurii și a ținut oamenii în casă timp de mai multe zile, adesea fără alimente, combustibil și alte provizii corespunzătoare. În total, viscolul a provocat pagube în valoare de 25 de milioane de dolari în tot orașul (echivalentul a 680 de milioane de dolari în prezent).
Părți din Brooklyn au fost avariate din cauza inundațiilor, deoarece zonele joase erau predispuse la revărsarea cantităților mari de zăpadă topită, care a fost aruncată în Oceanul Atlantic.
Bursa de Valori din New York s-a închis timp de două zile, ceea ce a dus la pierderi de milioane de dolari, iar multe fabrici, întreprinderi și magazine au fost nevoite să își închidă porțile. În ciuda condițiilor înșelătoare, muncitorilor li se reținea totuși salariul dacă nu se prezentau la locul de muncă. Cu toate acestea, orașul a angajat mulți mai mulți bărbați pentru deszăpezire.
Scoaterea orașului New York de sub nămeții enormi de zăpadă a fost o problemă serioasă, deoarece mulți oameni au rămas blocați în casele lor, cu puține alimente sau provizii. În același timp, transportul a fost dificil, deoarece liniile de transport în comun supraterane au fost acoperite de zăpadă. Deszăpezirea a durat mai mult de o săptămână, iar între timp nu a fost disponibil niciun mijloc de transport pe calea ferată.
În mod elocvent, viscolul din 1888 a pus în evidență necesitatea unor sisteme de transport subterane pentru orașe precum New York, iar această calamitate naturală a jucat un rol crucial în transformarea forțată a orașelor de pe Coasta de Est în centre urbane moderne.
Constructorii au început să lucreze la proiecte pentru o rețea de metrou subterană la scurt timp după ce a avut loc viscolul. În 1901, primul sistem de trenuri subterane din America a fost inaugurat în Boston. Orașul New York i-a urmat exemplul prin deschiderea propriului metrou în 1904. Între timp, liniile telefonice și telegrafice ale marilor orașe au fost, de asemenea, mutate în subteran pentru a preveni întreruperile cauzate de viitoarele furtuni.
O altă furtună de zăpadă similară avea să vină în regiune 90 de ani mai târziu, după ce viscolul din 1978 a făcut ravagii timp de 32 de ore, provocând inundații și pagube materiale în mii de case din SUA. Cu toate acestea, datorită progreselor moderne inspirate de viscolul din 1888 – precum metroul, liniile de cale ferată și liniile telefonice – impactul furtunii din 1978 a fost mai puțin grav comparativ cu cel care a devastat zona cu 90 de ani înainte.
