Spre sfârșitul anilor 1830, există un obicei în cercurile de tineri educați să scrie intenționat greșit cuvintele și apoi să le abrevieze, folosindu-le ca argou în discuțiile dintre ei.
Printre cele mai populare abrevieri se numărau KY pentru „No use” („Know use” – „inutil”), KG pentru „No go” („Know go” – „impas”) sau OW pentru „All right” („oll right” – „în regulă”).
Dintre toate abrevierile folosite în acea perioadă, OK a fost propulsat în atenția generală când a apărut în ziarul The Boston Morning Post, într-un banc.
Popularitatea termenului a explodat atunci când a început să fie folosit de politicieni.
Atunci când președintele american în exercițiu, Martin Van Buren, a intrat în campanie electorală pentru a fi reales, simpatizanții săi Democrați au organizat o bandă de activiști care aveau misiunea de a influența alegătorii. Uneori, chiar prin amenințări și violență.
Acest grup se numea „OK Club”, ceea ce reprezenta o dublă referire, atât la porecla lui Van Buren, „Old Kinderhook” (Kinderhook fiind numele orașului său natal, din statul New York), cât și la termenul făcut de curând popular de către ziare.
În același timp, partidul Whig, rival, a folosit „OK” pentru a-l denigra pe mentorul politic al lui Martin Van Buren, Andrew Jackson.
Potrivit celor din Whig, Jackson ar fi fost cel care a inventat abrevierea OK pentru a-și disimula o greșeală de ortografie.
Omul însărcinat să risipească misterul din jurul „OK” a fost un lingvist american, pe nume Allen Walker Read.
Profesor de limba engleză la Universitatea Columbia, Read a respins o mulțime de teorii greșite despre originile lui „OK”. Acestea mergeau de la denumirea unui biscuit popular al armatei (Orrin Kendall) până la numele unui port haitian celebru pentru romul său (Aux Cayes) și până la numele unui șef de trib Choctaw, Old Keokuk.
Indiferent de originile sale, „OK” a devenit un termen folosit în lumea întreagă și, cu siguranță, unul dintre produsele lingvistice americane cele mai importante de export.
