În Evul Mediu, regele se mulțumea cu veniturile de pe domeniile sale ereditare pentru a subzista și a-și întreține curtea.
Asemenea seniorilor, el avea dreptul de a preleva taxe pentru utilizarea „banalităților” (cuptoare, mori etc.).
Însă, scrie site-ul istoric Herodote, potrivit unei tradiții care datează din antichitatea romană, era de neconceput ca suveranul să impună o taxă, de orice tip ar fi fost ea, asupra veniturilor proprietarilor.
Când regele trebuia să plece la război și nu se putea baza într-o suficientă măsură pe armatele vasalilor săi, angaja mercenari. Pentru a-i plăti, convoca atunci statele generale și le cerea dreptul de a dreptul de a strânge un ajutor pentru „ascuțirea lăncilor” (altfel zis, pentru achiziționarea și întreținerea armelor de război).
Statele generale erau instituția reprezentativă supremă a celor trei stări: clerul, nobilimea și starea a treia (târgoveți și țărani). Ele erau o adunare temporară apărută în timpul domniei lui Filip al IV-lea cel Frumos, cu 150 de ani mai devreme.
După victoria Ioanei d’Arc, regele Carol al VII-lea vrea să îi azvârle pe englezi în afara regatului său. El încheie la Arras, în 1435, un pact cu ducele de Burgundia, aliat tradițional al englezilor.
Însă tratatul împiedică folosirea mercenarilor pe care regele și ducele îi foloseau în războaie și pe care nu mai puteau – și nici nu mai doreau – să-i plătească.
Regele are nevoie de bani pentru a stârpi bandele de tâlhari, siniștrii „Ecorcheurs”, dar mai ales pentru a-i alunga pe englezi.
Atunci face apel la statele generale. Însă delegații s-au săturat să se adune în fiecare an pentru a reînnoi propunerea de impozit.
La Orléans, pe 2 noiembrie 1439, ei îi acordă lui Carol al VII-lea permisiunea de a înnoi el anual „ascuțirea”. Regele nu se lasă rugat și publică o ordonanță pentru a preleva anual impozitul.
Cu aceeași ocazie, el își rezervă dreptul de a numi toți căpitanii, de a stabili numărul soldaților lor și locul unde sunt afectați. Măsura va putea deveni aplicabilă abia în 1445, odată cu crearea armatei permanente.
