Cufărul de campanie al colonelului Mihail Cristodulo Cerchez. Simbolul Independenței României din 10 mai 1877
Secolul al XIX-lea, cunoscut și sub numele de „secolul națiunilor”, a dus la o renaștere a popoarelor din Balcani care trăiau sub dominația otomană. Confruntat cu o criză financiară profundă, Imperiul sultanului se afla în declin. Introducerea de noi taxe a dus la revolte în provinciile Bosnia și Herțegovina în 1875 și, un an mai târziu, în Serbia și Bulgaria. Contextul era pregătit pentru ca Rusia, înfrântă în Războiul Crimeii din 1856, să se întoarcă în Balcani în calitate de apărătoare a cauzei slave. În urma eșecului Conferinței de la Constantinopol, s-a deschis calea spre un conflict militar. Războiul avea să se desfășoare pe ambele maluri ale Mării Negre, atât în Balcani, cât și în Munții Caucaz.
La 12 aprilie 1877, România a permis unei armate rusești de 180.000 de soldați care mărșăluia spre Dunăre să îi traverseze teritoriul.
Pe data de 24 aprilie 1877, Imperiul Țarist a declarat oficial război Imperiului Otoman. Obiectivul Rusiei era să ajungă la Constantinopol (actualul Istanbul), capitala sultanilor. În acest context, în timp ce tunurile începeau să lovească țintele turcești de pe celălalt mal al Dunării, România a profitat de ocazie pentru a-și declara Independența la 10 mai 1877.
Inițial, Armata Rusă nu a dorit să-i implice pe români în operațiunile militare
Cu toate acestea, înaintarea rușilor a fost oprită în fața localității Plevna, o zonă fortificată situată la intersecția mai multor drumuri strategice importante. Armata turcă de acolo era condusă de marele general Osman Nuri Pașa. După mai multe încercări eșuate de a cuceri Plevna, Marele Duce Nicolae a solicitat intervenția armatei române. Șaizeci de mii de români au trecut Dunărea și în scurt timp au obținut primul succes: cucerirea redutei Grivița, parte a sistemului fortificat de la Plevna. Al treilea atac, la 30 august, un ordin pe care Carol a refuzat să-l aprobe, s-a soldat cu un eșec. Ca urmare, la 14 septembrie 1877, strategia a fost schimbată: în loc de un alt atac sângeros și posibil inutil, s-a luat decizia de a încercui Plevna și de a o pune sub asediu.
Trupele de artilerie românești
Asediul de la Plevna a fost cea mai importantă și mai complexă operațiune din întregul război ruso-româno-turc din 1877-1878
Desfășurată chiar în inima Bulgariei, bătălia pentru Plevna a fost botezul de foc pentru tânăra Armată Română, care a participat la operațiuni cu 43.000 de soldați și 110 tunuri. Trupele rusești numărau 50.000 de soldați cu 320 de tunuri și erau comandate de Marele Duce Nicolae. Garnizoana otomană avea 40.000 de soldați și se bucura de avantajul unor fortificații puternice și de un armament superior. În ultimele zile ale lunii octombrie 1877, Plevna a fost înconjurată complet.
La 10 decembrie, confruntat cu o situație disperată din cauza lipsei de alimente și muniții, generalul Osman Pașa, aflându-se în fruntea a 30.000 de soldați, a încercat să străpungă încercuirea inamicilor. Trupele ruso-române au provocat pierderi grele trupelor turcești, în timp ce unul dintre comandanții români, colonelul Mihail Cristodulo Cerchez, a reușit chiar să ocupe reduta Grivița 2, un punct strategic important. Osman Pașa a fost rănit la piciorul stâng de un șrapnel, iar calul său a fost ucis sub el. Copleșit și blocat în mijlocul trupelor inamice, temutul general turc a trebuit să se recunoască învins și s-a predat colonelului Cerchez. Acesta i-a înmânat sabia alături de cuvintele: „Împreună cu armata mea mă predau în mâinile tinerei și curajoasei Armate Române”. Această capitulare nu a dus imediat la încetarea confruntărilor, dar a constituit totuși momentul decisiv al războiului. Ostilitățile s-au încheiat la 31 ianuarie 1878 cu victoria armatelor ruse și române.
Colonelul Cerchez a început războiul în calitate de comandant al Diviziilor 2 și 1 Infanterie de apărare a Dunării, care protejau spatele armatei ce lupta pe front. Mai târziu, în calitate de șef al Diviziei de rezervă, a avut un rol esențial în încercuirea otomanilor la Plevna. Începând cu 6 septembrie 1877, a fost pus la conducerea Armatei Operative. La 28 noiembrie 1877, când Osman Pașa a încercat să spargă asediul, oamenii săi au zădărnicit tentativa. De-a lungul carierei sale militare, colonelul, mai târziu generalul Cerchez a primit nu mai puțin de 14 decorații militare.
Cufărul de campanie al colonelului Cerchez
Cufărul de campanie al colonelului Cerchez este o piesă deosebită în colecțiile Muzeului de Istorie din Iași. În comparație cu alte cufere vechi din lemn, care erau fiabile, dar grele, aceasta este o ladă extrem de ușoară pentru dimensiunile sale. Marginile sunt realizate din placaj acoperit cu pânză impermeabilă, întărită cu traverse. Capacul are o formă arcuită pe care se află o plăcuță metalică cu inscripția M.C. care dezvăluie numele proprietarului; la ambele capete ale cufărului sunt fixate două mânere din piele rezistentă. În interior, există trei compartimente mobile, care pot găzdui patru ținute militare. Datorită acestui cufăr și în ciuda condițiilor dificile de pe front, colonelul a putut afișa în fiecare zi o ținută impecabilă. Cufărul l-a însoțit pe marele ofițer pe parcursul întregii campanii și este o mărturie palpabilă a atmosferei Războiului de Independență, reflectând curajul unuia dintre cei mai celebri eroi ai săi.
