Tardieu era un conservator moderat, cu o reputație intelectuală puternică, dar a devenit un prim-ministru slab la începutul Marii Depresiuni la nivel Mondial, notează Wikipedia.
Andre Tardieu publica, cu începere din 18 februarie 1933, în revista L Ilustration, o serie de articole care înfățișau Franța acelor ani.
„Un dușman al poporului”
Concepțiile și soluțiile, pe care le preconiza, i-au adus lui Tardieu învinuirea că ar fi „un dușman al poporului”.
Tardieu scria despre cum regimul democratic al Franței să treacă prin „zguduitoarea furtună, pentru ca regimul democratic, chezășie, singură și adevărată, a libertățillor de tot felul, să nu fie amenințat cu nimicirea”.
„Concepțiuniile și soluțiile, pe care le preconizează, dl. Tardieu i-au adus învânuirea că ar fi, după expresiunea împământenită acum, „un dușman al poporului”, nota un ziarist român al acelor vremuri.
„Când o țară e nemulțumită, nu slujește la nimic barajele polițienești. În fața unor asemenea situații reforma și nu represiunea lichidează trecutul și pregătește viitorul”.
Reforma moravurilor
Tardieu constată că este momentul unei hotărâri, al unei alegeri a mijloacelor de îndreptare, ce nu se pot găsi decât într-o „grabnică reformă a legilor și moravurilor”.
„Sau inerția care conduce la violență sau acțiune reformatoare care o previne”, acestea erau variantele propuse de Tardieu.
Marele politician francez mai susținea că „opțiune ce trebuie făcută nu prin imitație, ci potrivită spiritului francez, care va da măsură și echilibru, prin reforma așezămintelor, a sufletelor, a inimilor”.
Parodie a suveranității poporului
Tardieu considera că niciun guvern socialist nu reușeste să scoată țările din criză:
„Însuși șeful socialismului, pentru a-și salva țara de partid, a devenit președintele de consiliu al unei majorități conservatoare”.
Apoi, Tardieu punea punctul pe i:
„Cifrele sun luminoase; a lăsa deputaților inițiativa cheltuielilor înseamnă a consolida o situație care menține bugetul într-o veșnică primejdie (…)
Suveranitatea parlamentară, parodie a suveranității poporului, e expusă a sfârși astfel întotdeauna, când prin excesul principiului ei ucide puterea executivă.
Un executiv tare e condiția tehnică a unei democrații libere: suprimați acest executiv tare și libertatea e primejduită.
Francezii nu par a fi observat aceasta”.
