Constantin Argetoianu a fost ministru de finanțe în guvernul Nicolae Iorga, între 18 aprilie 1931 și 5 iunie 1932, în timpul marii crize economice.
„Din toate fotografiile și chiar din toate caricaturile cu figura d-lui Argetoianu. harnicul nostru ministru de finanţe, se vede că o mare fericire sălăşlueşte în el.
Să nu vă închipuiţi că facem vre-o glumă, sau măcar vre o ironie. Repetăm un adevăr, recunoscut de toţi amicii, care au avut prilejul să-l vadă îndată după întoarcerea din străinătate.
E drept că ministrului nostru de finanţe, căruia nu-i plac surprizele făcute de alţii, i s-a oferit spectacolul de a fi în guvern cu persoane numite în absenţa lui, a găsit funcţionarii Stalului tot neplătiţi, a găsit încasările tot atât de slabe şi toate legile mari şi grele, precum legea conversiunii datoriilor agricole, tot nerezolvate.
Şi totuşi d. Argeloianu e fericit!
- Ai adus vreun împrumut, coane Costică? l-a întrebat un amic intim, care-l vizitează şi la Breasta, moşia din Dolj de lângă Craiova, a ministrului.
- Nici făgăduială, măcar!… Ce, Franţa mai are de dat bani cu împrumut foştilor aliaţi?… Toţi francezii trebuie să-şi adune economiile, ca să dea bani cu împrumut pe termen lung Germaniei, ca Germania să făgăduiască şi ea că, atunci când o avea, o să-I dea înapoi… În Anglia e şi mai rău: englezii ăia care mânuiau numai lire de aur, se înşală acum unul pe altul, cu bancnote fără acoperire. Şi toţi europenii la un loc nu dorm niciun ceas pe noapte, neştiind cum să-mpace pe chinezi cu japonezi, care se războiesc de un an fără declaraţie de război, pentru că-n ceasul în care vreunul din beligeranţi face declaraţie că e-n război se duce de-a rostogolul şi Liga Națiunilor…
– De aceea sunteţi dv. atât de fericit? În România e altfel?
– Vezi bine, n-avem grija planului Young, n-avem grija războiului chino-japonez, n-avem grija lirei sterline – n-avem nici o grijă,.. Cum tăiem de la creditori 50% si dăm înapoi debitorilor agricoli, suntem o ţară fericită!… Porci avem. Mămăligă avem…
Şi d. Argetoianu a încheiat, oftând încet:
Vezi ce bine e când nu-şi face omul singur griji mari si se mulţumeşte cu puţin? Iată, eu, bunăoară, dacă rămâneam la Breasta, n-aveam acum grija a o jumătate milion de lefegii…”
Articol preluat din Realitatea ilustrată, 11 februarie 1932
