La 6 mai 1990, jurnalistul Benjamin Weiser (nominalizat la Premiul Pulitzer pentru reportaj național şi la Premiul Pulitzer pentru reportaj de investigaţie) publica în Washington Post un articol ce conţinea mai multe dezvăluiri de senzaţie.
În prim-plan apărea o tranzacţie între Statele Unite ale Americii şi Republica Socialistă România (RSR) pentru mai multe tehnologii militare de top ce fuseseră cedate ţării noastre de către mai-marii din Uniunea Sovietică.
Astfel aflăm că sumele obţinute în urma vinderii acelor secrete militare au fost direcţionate ulterior în „conturile bancare elvețiene controlate de familia Ceaușescu, potrivit unor surse de informații”.
Amintim că această informaţie capătă o importanţă deosebită având în vedere că la 15 ianuarie 1990, la Bucureşti a sosit un grup de parlamentari elveţieni pentru a elucida misterul miliardului de dolari despre care se credea că fusese transferat de familia Ceauşescu în Elveţia.
Deşi recunoşteau că există rapoarte cu privire la suma colosală şi atunci, şi acum, politicienii din Ţara Cantoanelor au spus clar că nu existau dovezi conform cărora au fost transferaţi bani în Elveţia. Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi AICI.
Conform informaţiilor extrase din materialul al cărui titlu a fost „Fraţii lui Ceauşescu au vândut informaţii militare sovietice Statelor Unite”, se confirmă existenţa celebrului cont elveţian al Ceauşeştilor, care stârnise un interes uriaş în România postdecembristă şi care încă mai stârneşte şi astăzi, probabil.
„Cu 10 ani înainte de execuţia detronatului dictator român Nicolae Ceaușescu, guvernul american a cumpărat în secret tehnologie militară sovietică din România prin intermediul celor doi frați ai lui Ceaușescu (n.r. – Marin şi Ilie), care aveau funcții guvernamentale înalte.
În cadrul programului clandestin de informații coordonat de CIA, guvernul american a plătit peste 40 de milioane de dolari României prin intermediari străini, aproximativ 20% ajungând în conturile bancare elvețiene controlate de familia Ceaușescu, potrivit unor surse de informații.
Racordarea lui Ceaușescu făcea parte dintr-o operațiune mai largă a Statelor Unite de cumpărare a armelor, care a ajuns la cele mai înalte niveluri din instituţiile militare ale Blocului Est.
CIA și armata americană au reușit să obțină componente importante ale armamentului tactic, non-nuclear – inclusiv sisteme de apărare aeriană – pe care Uniunea Sovietică le-a activat pentru propria protecţie, dar și pentru protejarea altor ţări din Pactul de la Varșovia.
Doar din România, achizițiile au inclus cea mai recentă versiune a Shilka, unul dintre cele mai eficiente sisteme antiaeriene din inventarul sovietic şi lansatoare de rachete mobile care au fost îmbunătățite de Armata română, precum și sisteme radar utilizate în identificarea țintelor și direcționarea tragerii diferitelor arme antiaeriene sovietice.
Înarmați cu aceste cunoștințe, proiectanţii militari ai SUA au putut apoi să dezvolte contramăsuri eficiente sau să construiască o armă care să nu fie atât de costisitoare.
«Valoarea potențială a acestor lucruri este aproape incalculabilă», a spus un ofițer de informații din SUA. «Singurul mod în care poți debloca cu adevărat secretele armelor adversarului tău este să le ai fizic.»”, se arată în articolul păstrat în arhiva Los Angeles Times.
explicaţie foto: Nicolae Ceaușescu, în vara lui 1976
sursa: Fototeca online a comunismului românesc (imaginea nu are cotă)
