Comuniștii l-au condamnat la șase ani, dar l-au ținut în închisoare nouă

 

A fost arestat în 1947, anchetat, judecat în cadrul procesului fruntaşilor Partidului Naţional-Ţărănesc şi condamnat în acelaşi an la şase ani de temniţă grea.

A fost deţinut, în realitate, nouă ani în închisorile din Galaţi, Sighet şi Bucureşti, după care a avut domiciliu forţat, până în 1962, în Bărăgan.

Câteva afirmaţii incomode din articolele sale îi atrag internarea în lagărul de la Târgu-Jiu (1942), unde împarte regimul de detenţie cu Victor Eftimiu, Mihai Ralea și Zaharia Stancu.

După august 1944, la solicitarea lui Iuliu Maniu, reactivează ziarul „Dreptatea”, pe care l-a condus până în 1947.

Cronicarul

Nicolae Carandino, ziarist, cronicar plastic şi dramatic, traducător şi memorialist, s-a născut la 20 iulie 1905, la Brăila.

A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1923), apoi a frecventat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, obţinând licenţa în drept în 1926. Şi-a continuat studiile juridice timp de trei ani la Paris.

Revenit în ţară, a debutat şi s-a impus rapid în ziaristică, semnând, de-a lungul vremii, şi cu pseudonimele Ajax, Ali-Baba, Antipater, Aster, Asterisc, Nekar ş.a.

A fost prim-redactor la „Facla” (1930-1938), redactor-şef la „Rampa” (1941) şi la „Bis” (1942-1946). A colaborat cu articole de critică teatrală şi la „Reporter”, „România”, „România literară”, „Azi”, „Revista română”, „Curierul”, „Curentul familiei” ş.a.

A fost vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti (1938-1944), preşedinte al Asociaţiei Criticilor Dramatici (1944), director al Teatrului Naţional din Bucureşti (ian.-mart. 1945), director general al teatrelor şi operelor (1945).

După închisoare și-a reluat activitatea de gazetar, mai ales cu cronici teatrale, şi a semnat traduceri din limbile greacă, franceză şi italiană.

Citește și Scânteia minte că populația a sărbătorit condamnarea lotului Maniu-Mihalache

A debutat editorial în 1939 cu „Viaţa de glorie şi pasiune a marii cîntăreţe Darclée”, lucrare apreciată la apariţie, într-o cronică, drept „cel mai mare succes de senzaţie al sezonului literar”.

Următoarele volume publicate au fost „De la Electra la Dama cu Camelii” (1971), „Autori, piese şi spectacole” (1973), „Actori de ieri şi de azi” (1973), „Radiografii teatrale” (1976), „De la o zi la alta” (1979), „Teatrul aşa cum l-am văzut (1935-1946)” (1986), „Nopţi albe şi zile negre” – memorialistică (1992).

 În 1986, a publicat la New York volumul de amintiri „Zile de istorie”.

În anul 2000, după moartea sa, a apărut volumul „Rezistenţa – prima condiţie a victoriei”, cuprinzând articolele sale politice apărute în „Dreptatea”, în perioada 1944-1947.

A murit la Bucureşti, 16 februarie 1996.

Parteneri