La Doftana a fost poftit în biroul subdirectorului, “un tânăr cam de 30 de ani, care mă primește la un birou foarte luxos, desigur lucrat de pușcăriași.
Lăzărescu Gheorghe, mi se prezintă d-sa. Îi spusei numele meu și intenția ce o am de a face o vizită penitenciarului”.
Directorul-aristocrat
Subdirectorul l-a invitat pe reporter să ia loc și să aștepte sosirea directorului, care era singurul ce putea aproba realizarea unui reportaj la Doftana, apoi a ieșit:
“Se întoarse peste câteva minute, însoțit de un domn ale cărui atitudini îți trădau pe aristocratul, fapt ce mă făcu să cred că este vreun vizitator care venise să ceară permisiunea de a pătrunde în penitenciar.
Presupunerea mea se dovedește neîntemeiată. Îmi imaginasem un director de închisoare, veșnic cu biciul în mână, veșnic cu priviri mânioase și veșnic furios, iar acum d. subdirector mă prezintă însoțitorului d-sale, care nu era altul decât directorul închisoarei, d. Fag Băldeanu.
Pentru ce gazetă scrieți acest reportaj? Mă întrebă d-sa, strângându-mi mâna.
Îi prezentai legitimația. Fu deajuns o mică explicație și peste două minute, însoțit de d-sa și de doi gardieni, pătrunserăm înăuntru.
Prima vizită fu în sala comuniștilor. Aci avui prilejul să constat gradul social al indivizilor cari au adoptat concepția unei comunități sociale și mai ales materiale.
În toată sala, 50-60 indivizi, dintre cari vreo 20 copii de 18-19 ani, iar restul evrei, ruși, bulgari sau alte nații, toți însă reprezentanții desăvârșiți ai tipurilor de cretini, vagabonzi, sau altfel de declasați cari n-au nici un scop în viață și cari, amăgiți de cine știe ce miragii, au aderat la comunism.
Luai deoparte pe unul dintre cei mai tineri, întrebându-l ce l-a determinat să se facă comunist.
Păi să vezi, domnule, acum doi ani eram matelot pe un vapor. Într-o zi veni printre noi un “conte”, care spunea că e șef comunist și, promițându-ne la fiecare câte ceva, ne-a îndemnat să ne facem comuniști.
Mie mi-a spus că imediat ce vor veni comuniștii la putere, mă va face căpitan de vapor. Am părăsit vaporul cu încă opt tovarăși și m-am făcut comunist. Într-o zi ne-a prins lipind afișe și ne-a condamnat.
Dar contele ce s-a făcut?
Uite-l colo, ăla care curăță cartofi.
Părăsirăm sala pentru a ne duce în “curtea” comuniștilor, o suprafață de 50-60 metri pătrați, înconjurată de patru ziduri, foarte groase și înalte de 5 metri.
Vă voiu arăta locul pe unde au încercat să evadeze comuniștii, acum opt luni, îmi spuse directorul.
Era closetul, în care comuniștii intrau pe rând, ridicând o scândură și coborându-se în hazna. Înăuntru puseseră un lemn așa fel să nu intre cu picioarele în murdărie și schimbându-se din oră în oră, săpau un gang care trebuia să iasă pe sub zid, afară.
Pământul scos se amesteca cu murdăria din hazna și odată cu aceasta era aruncat afară. S-au grăbit însă și pentru că umpleau prea repede haznaua au dat de bănuit și au fost descoperiți.
Eșirăm și de aici. Fui introdus prin toate atelierele închisoarei, apoi prin celule. Acestea sunt pe litere, ela A la H. Cele de la A, B și C sunt cele mai bune. Au un pat, o masă, sobă și o fereastră destul de luminoasă”.
(În episodul următor, reporterul Munteanu îi vizitează pe trei pușcăriași de lux, între care doi conți)
