A absolvit Politehnica în 1952, devenind inginer, meserie pe care a practicat-o la Studioul ”Al. Sahia” până în 1965, intrând astfel în lumea filmului, potrivit site-ului www.cinemagia.ro.
Regizorul, actorul şi producătorul Sergiu Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu. La vârsta de cinci ani a plecat din oraşul natal împreună cu familia, care şi-a stabilit reşedinţa la Timişoara, oraşul în care a copilărit.
Era nepotul generalului Nicolae Cambrea, comandantul Diviziei de trădători „Tudor Vladimirescu”.
Începuturile carierei sale regizorale sunt marcate de o serie de scurtmetraje – „Scoicile nu au vorbit niciodată”, „Memoria trandafirului”, o metaforă de 7 minute (1962), foarte curând ajungând să abordeze, ca profesionist, lungmetrajul. Pentru filmul „Memoria trandafirului” a luat Premiul de Excelenţă al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondială.
Inginerul în cinematografie
”Eram inginer, am intrat foarte de tânăr în cinematografie, la 24 de ani, ca inginer, (…) mi-a plăcut această nouă lume. Eu am pornit, de fapt, pe un alt gen, filme de artă, scurtmetraje fără dialoguri la studiourile Sahia, unul dintre ele a ajuns chiar şi la Cannes, şi după aceea, timp de zece ani, am văzut la Paris filmul, în perioada Crăciunului”, mărturisea marele regizor într-un interviu acordat Agerpres, în 2010.
Debutul în lungmetraj cu ”Dacii” (în coproducţie cu Franco-London-Film, 1966), în care a şi jucat, s-a dovedit a fi un mare succes românesc, ajungând să fie difuzat şi în străinătate.
Filmografia sa impresionantă cuprinde filme la care, în afară de regizor sau co-regizor, este în egală măsură actor sau scenarist. După numărul de filme realizate (peste 50 de lungmetraje), Sergiu Nicolaescu este, de departe, regizorul cel mai prolific din cinematografia românescă, situându-se în acelaşi timp la nivelul celor mai activi cineaşti în plan internaţional.
Din filmografia sa amintim: ”Dacii” (1967), ”Mihai Viteazul” (1971), ”Cu mâinile curate” (1972), ”Chemarea aurului” (1973), ”Nemuritorii” (1974), ”Un comisar acuză” (1974), ”Accident” (1976), ”Osânda” (1976), ”Pentru patrie” (1978), ”Nea Mărin Miliardar” (1979), ”Revanşa” (1978), ”Ultima noapte de dragoste” (1979), ”Capcana mercenarilor” (1981), ”Wilhelm Cuceritorul” (serial TV, 1981), ”Ringul” (1983), ”Ciuleandra” (1984), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Francois Villon – poetul vagabond” (1987), ”Mircea” (1988), ”Coroana de foc” (1990), ”Oglinda – Începutul adevărului” (1993), ”Punctul zero” (1995), ”Triunghiul morţii” (1999), ”Orient Expres” (2004), ”15” (2005), ”Supravieţuitorul” (2008), ”Carol I” (2009), ”Poker” (2010, cea de-a doua comedie din cariera sa regizorală, după ”Nea Mărin Miliardar”), ”Ultimul corupt din România” (2012).
Școala de cascadori
”Sunt primul care a făcut şcoală de cascadori în România, pentru că am făcut filme mari istorice, mondiale. Am făcut ‘Dacii’, ‘Lupta pentru Roma’ cu Orson Welles şi cu Laurence Harvey”, declara pentru Agerpres Sergiu Nicolaescu, în 2010, adăugând că alegea actorii pentru roluri după o metodă proprie, fără a-i pune să dea probe:
”Cu tinerii am avut mână bună. Dar am şi nişte metode speciale. De pildă, pe copii când îi aleg îi pun să joace fotbal. Jucând fotbal îmi arată caracterul lor adevărat. La actori eu văd comportamentul, viaţa de toate zilele şi îi iau pentru roluri potrivite pentru fiecare în parte. Eu nu le mai cer să participe la probe. Nu contează că sunt profesionişti sau nu, cu oricare am aceeaşi metodă”.
”Mihai Viteazul”
Filmul care l-a consacrat, la începuturile carierei, este ”Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal. Alte nume ale cinematografiei româneşti care au participat la realizarea acestui film au fost Ilarion Ciobanu, Florin Piersic, Mircea Albulescu, Olga Tudorache, Ion Besoiu. În ianuarie 2010, ”Mihai Viteazul” ocupa a treia poziţie într-un clasament realizat de site-ul american de specialitate IMDb (Internet Movie Data base) la categoria ”Filme istorice”. Producţia devenea, astfel, cel mai vizionat film românesc în întreaga lume.
Filmul ”Cu mâinile curate” (1972) a marcat debutul uneia dintre cele mai îndrăgite serii de acţiune din cinematografia românească – seria Comisarului Miclovan, devenit Moldovan.
”Nemuritorii” (1974) plasează acţiunea la zece ani de la uciderea lui Mihai Viteazul şi are în prim-plan peripeţiile unui grup de ostaşi devotaţi domnitorului, care încearcă să se întoarcă acasă aducând cu ei o ladă, împreună cu steagul celor trei ţări unite (Moldova, Ţara Românească şi Transilvania). Coloana sonoră este semnată de trupa Phoenix.
„Nea Mărin Miliardar”
Sergiu Nicolaescu a debutat în comedie cu ”Nea Mărin Miliardar” (1979), după un scenariu semnat de scriitorul Vintilă Corbul. Din distribuţie făceau parte Amza Pellea, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Jean Constantin, Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani. Pelicula a fost vizionată de peste 14,6 milioane de spectatori români.
La ultimele producţii, Sergiu Nicolaescu a colaborat cu mulţi actori tineri, susţinând că nu există un conflict între generaţii în cinematografie.
”Niciodată nu a existat un conflict între generaţii în cinematografie. Nu a existat, pentru că, îmi aduc aminte de începuturile meseriei mele, vorbeam cu respect, aveam respect pentru cei care (…) erau o generaţie înaintea mea, le respectam eforturile, greutăţile pe care le au şi încercam să îmbunătăţesc atât situaţia noastră, cât şi cea din viitor, pentru că nu poţi să trăieşti numai în prezent. Trebuie să vezi cine sunt cei din trecut”, spunea regizorul în interviul amintit.
Cel din urmă film al lui Sergiu Nicolaescu, „Ultimul corupt din România”, o continuare a peliculei „Poker”, a avut premiera în februarie 2012. Filmul a avut, în acelaşi an, 13.195 de spectatori.
De-a lungul carierei sale, Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii pentru creaţia sa regizorală sau interpretativă.
A murit la 3 ianuarie 2013.