Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Colectivizarea la Meidanchioi: Îți dădea pumni în cap. Îți dădea pe sub coaste cu pumnuʼ
Articole online

Colectivizarea la Meidanchioi: Îți dădea pumni în cap. Îți dădea pe sub coaste cu pumnuʼ

Născut în 1939 și trecut la domnul în 2014, Dumitru Carastoian a fost deţinut politic, martor şi participant la revoltele împotriva colectivizării din comuna sa natală, Meidanchioi, accum Valea Teilor, judeţul Tulcea.

Iată un fragment din cartea sa „În lanțuri pentru pământ”:

În 1957 a început presiunea pentru colectivizarea agriculturii. Activiștii de partid umpluse toate comunele și toate satele, în special la noi, pentru că se știa de comuna noastră că e o comună de oameni răzvrătiți, care nu erau de acord cu colectivizarea.

Și aici vreau să fac o paranteză: bunicuʼ (Vasile Carastoian) era un înțelept al satului, într-un fel.

Adică orice om avea o problemă, venea la el și îi cerea o părere. În această situație, au venit câțiva oameni și au hotărât să facă bunicuʼ un memoriu către Consiliul de Stat sau către Marea Adunare Națională pentru a nu se face colectivizarea la noi.

A făcut memoriuʼ, l-au semnat vreo 300 de persoane, l-au înaintat la București, și asta a fost…

N-au primit nici un răspuns.

Deci în ʼ57, cum v-am spus, au venit activiștii de partid și au început presiunea pe țărani.

Îi chemau la Consiliuʼ Popular, îi bătea pe unii care se puneau în gură cu ei, îi forța să se înscrie în colectiv. Îi forța. Îi punea degetuʼ, forțat, ce mai încolo-încoace.

Deci oamenii erau forțați. Forțați. Oamenii, știind că pământuʼ care l-au avut era moștenit din războaie, nu putea să-l dea.

Domʼle, nu le explica ce înseamnă colectivuʼ. Venea activistuʼ de partid… și ăla era un tăntălău, ca să zic așa, care nu știa prea multe, și el avea ordin să-i înscrie în colectiv.

Dar de ce și cum, care sunt avantajele și dezavantajele, nu spunea la oameni. Forțându-i așa, oamenii au început, grupuri-grupulețe, au început să se organizeze.

Îi băga în primărie și-i forța.

Uite așa. Îi spunea: „Nea Gheorghe, de ce nu vrei să te înscrii?”. Îl lua și-l izbea acolo… îl punea… „Uite cerere, eu ți-am făcut-o, semnează!”. Ăla-i spunea că „nu știu carte”, nu știu ce… „Nu, nimic! Uite, pune degetuʼ aicea pe ea!”.

Îți dădea pumni în cap. Îți dădea pe sub coaste cu pumnuʼ. Îl bătea. Îi ținea în primărie… sigur că erau înconjurați de miliție… Sigur, oamenilor le era frică într-un fel…

Ei, asta a fost prima fază. Oamenii au început să se organizeze…

„Băi, ce facem cu ăștia? Ce se întâmplă?”. Așa a durat până pe data de 17 ianuarie ʼ58.

Pe 17 ianuarie ʼ58, un cantonier – acuma nu-i spun pe nume – repara șoseaua între Meidanchioi și Niculițel. Șoseaua asta o repara.

Din întâmplare s-a întâlnit cu niște oameni din Niculițel, care i-au spus cantonierului că în Niculițel s-a desființat colectivuʼ prin o mare manifestație, prin o mare revoltă.

Și cantonieruʼ a venit în sat și imediat a informat; a venit la bunicuʼ, a venit la ăla, la ăla, la tata, la părinți…

Asta a fost pe la ora 12, pe data de 17 ianuarie 1958. Oamenii când au auzit, gata, au început, s-au adunat în centruʼ satului.

Din interviul cu Dumitru Carastoian, realizat de Traian Călin Uba în 201, Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, apărut în cartea „În lanțuri pentru pământ”

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA