Evenimentul Istoric > Articole online > Cine a avut ideea trecerii la ora de vară şi de iarnă?
Articole online

Cine a avut ideea trecerii la ora de vară şi de iarnă?

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27 octombrie 2019, România revine la Timpul Legal Român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC.

În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară şi revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii când ora 4.00 devine ora 3.00, scrie agerpres.ro.

Trecerea la ora de vară şi la cea de iarnă este o idee mai veche decât ne imaginăm, iar stabilirea ei sub forma pe care o cunoaştem azi este o poveste în sine.

În 1784, Benjamin Franklin evoca pentru prima oară în cotidianul francez Le journal de Paris posibilitatea de a decala orarul, pentru a se economisi energie, scrie icalendrier.fr.

Acesta a scris un eseu intitulat “An Economical Project”, în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit pentru lămpile de iluminat.

Una dintre metode era introducerea unei perioade de timp vara.

Pe când se afla la Paris, la vârsta de 78 de ani, acesta s-a ocupat de modul în care lămpile cu ulei produceau lumină, şi cât de eficiente erau acestea.

Într-o dimineaţă de vară, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 6, surprins de cât de multă lumină îi intra în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei de pe străzile Parisului, dar apoi a observat Soarele, care răsărea la orizont.

Ideea lui a fost preluată de William Willett, un constructor britanic. Şi acesta a fost uimit când într-o dimineaţă de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise.

El a propus într-un pamflet din 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, şi să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie.

În 1908 s-a încercat introducerea acestei reguli, în Marea Britanie, dar ideea nu a fost bine primită.

Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

La 19 martie 1918 s-a introdus ora de vară şi în Statele Unite, dar a fost folosită doar până în 1919. Din cauza opoziţiei fermierilor s-a renunţat la ora de vară.

Cea mai mare confuzie s-a creat în Statele Unite, unde fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situaţie care s-a menţinut până în 1966.

În acest moment, 70 de ţări au introdus ora de vară. Ea nu e folosită în ţările de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului.

Două ţări importante, Japonia şi China, nu folosesc ora de vară.

În România fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai şi 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.

O directivă europeană din 2001 reglementează schimbarea orei prin trecerea la ora de vară şi invers. Toate statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi ultimul weekend din octombrie.

Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri. Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, însă indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane.

În cadrul consultări online, care s-a desfăşurat în perioada 4 iulie-16 august 2018, au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei Europene.

Consultarea publică derulată arată că 84% dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an.

După sondajul realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus abolirea schimbării sezoniere a orei. Comisia a vrut să impună renunţarea din 2019, dar unele dintre statele membre s-au opus.

Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urmează să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară.

Ţările care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021, potrivit www.europarl.europa.eu.

Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Această coordonare înseamnă practic ca toate părţile să-şi depăşească problemele în domenii precum orarul zborurilor şi al altor mijloace de transport.

Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

În România, o propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la 27 februarie 2018, fiind respinsă de către acest for la 29 mai 2018, noteaza siteul www.senat.ro.

Registration

Aici iti poti reseta parola