Cum nu putea concepe să se lase de cântat, avea două variante: fie învață să cânte cu chitara invers, ca un dreptaci, fie își adaptează stilul muzical la infirmitate.
Directorul uzinei, care i-a făcut o vizită la spital, i-a povestit despre Django Reinhardt, celebrul chitarist francez de jazz, care, în urma unui accident, cânta doar cu două degete.
Ascultând și astăzi înregistrările cu Django, pare cu totul neverosimilă virtuozitatea de care dădea dovadă.
Auzindu-i povestea, Tommy a decis să continue să cânte la chitară ca un stângaci, în ciuda infirmității.
Avea dificultăți să simtă corzile atunci când le apăsa și îi era greu să le îndoaie, deoarece i se păreau prea groase.
A fost nevoit să-și facă propriile corzi de chitară, mai subțiri.
Prin 1970 sau 1971, firma Picato Strings a produs și ea primele corzi de chitară subțiri.
Tommy a învățat de asemenea să-și folosească degetul mic mai mult decât înainte de accident și a început să-și acordeze chitara cu trei semitonuri mai jos decât acordarea standard în Mi.
În timp ce corzile mai subțiri i-au permis lui Tommy să cânte mai ușor, faptul că le lăsa mai moi a făcut ca instrumentul să sune mai metalic și mai agresiv.
Era un stil de rock cum nu se mai auzise, tăios ca ghilotina care îi retezase degetele și violent ca o lovitură de arte marțiale în plexul solar.
Albumul capodoperei „Master of Reality” a făcut din această acordare joasă o etichetă inconfundabilă a trupei Black Sabbath și în același timp un model pentru alte trupe.
Dacă doamna Iommi nu ar fi insistat ca fiul ei să meargă la muncă în acea zi fatidică, probabil că Tommy ar fi rămas un chitarist ca mulți alții, iar stilul Heavy Metal nu s-ar fi născut.
