Chick Corea a murit pe 9 februarie de o formă rară de cancer, la vârsta de 79 de ani, potrivit unui comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.
Prin tatăl său, trompetist la Boston, Chick descoperă jazzul de foarte timpuriu. Crescut cu muzica lui Dizzie Gilespie, Charlie Parker sau Lester Young, primul instrument la care începe să cânte nu este pianul, ci bateria. Acest lucru va explica stilul său pianistic foarte percusiv.
La vârsta de opt ani, urmează cursuri cu pianistul Salvatore Sullo. Descoperă muzica clasică și dezvoltă un gust precoce pentru compoziție.
Următoarea perioadă din viața lui Chick Corea se desfășoară la New York, unde se mută, și unde este repede prins în vârtejul ambianței muzicale de acolo.
Își începe cariera profesională în anii 1960 cântând împreună cu Cab Calloway sau cu Blue Mitchell.
Apoi cântă în trupele lui Mongo Santamaria, Willie Bobo, Herbie Mann și Stan Getz.
Va da curând întreaga măsură a talentului său, participând la înregistrarea a trei albume istorice ale lui Miles Davis (Girls of Kilimanjaro, In a Silant Way și Bitches Brew) la sfârșitul anilor 1960. Era perioada în care jazzul fusion exploda pe piața muzicală.
La începutul anilor 1970, formează împreună cu basistul Stanley Clarke legendara trupă Return to Forever.
În 1972, devine membru al Bisericii Scientologice, iar stilul său devine mai puțin avangardist. Spune că vrea să „comunice” cu publicul său. Astfel, el face o muzică mai comercială.
Face o afirmație care va rămâne până la sfârșit crezul său artistic: „Cântă doar ce auzi. Dacă nu auzi nimic, nu cânta nimic.”
Piese, precum Spain, 500 Miles High sau La Fiesta vor deveni niște clasice ale lui Chick Corea, care avea rădăcini spaniole și siciliene.
Mare iubitor al muzicii clasice, el cânta la fel de bine bucăți din Bela Bartok sau Scriabin.
De-a lungul carierei sale, a primit numeroase premii Grammy.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul călătoriei, au făcut să strălucească luminile muzicii”, a scris el într-un mesaj dat publicității cu puțin timp înainte de moarte.
Și Chick Corea și-a încheiat astfel testamentul:
„Am speranța că aceia care simt cheful de a cânta, de a scrie, de a se produce în spectacole, să o poată face. Dacă nu pentru ei, pentru noi ceilalți. Nu doar pentru că lumea are nevoie de mai mulți artiști, ci și pentru că este mult mai plăcut.”
