Cetatea se află la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț, pe Culmea Pleşului, deasupra Luncii Ozanei, fiind concepută ca parte a sistemului de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în perioada apariției pericolului otoman.
Despre data exactă a începerii lucrărilor la cetate nu există date certe, potrivit radioromaniacultural.ro.
Mai mulţi istorici şi filologi, printre care unii de mare calibru, precum A.D. Xenopol, B.P. Haşdeu, D. Onciul ş.a., pornind de la Bula papală din anul 1232, în care se strecura informaţia că în timpul şederii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei, între anii 1211-1225, aceştia ar fi construit pe versantul estic al Carpaţilor un castrum muntissimum, au acreditat ideea că este vorba de Cetatea Neamţului.
Ipoteza germanică
Ipoteza germanică – teutonică sau săsească – a Cetăţii Neamţ a fost însuşită de mulţi dintre istoricii noştri, care au trebuit într-un fel sau altul să se pronunţe asupra originii acesteia, pornind de la numele pe care îl poartă.
Mai sigur este că Cetatea Neamţului este o ctitorie ridicată în perioada domniei lui Petru I în Moldova (1374-1391), confirmată şi de cercetări arheologice care au scos la lumină urme materiale de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi monede de argint de pe vremea acestuia.
Crearea statală a Moldovei în anul 1359 precum şi dezvoltarea economică ulterioară au fost premizele pentru construirea unor fortificaţii de piatră, menite să asigure controlul strategic în caz de război, iar pe perioada domniei lui Petru I Muşat au fost gândite trei astfel de construcţii – la Neamţ, Suceava şi Şcheia (actuala Mănăstire Zamca), alături de alte numeroase lăcaşe de cult fortificate.
În anul 1387 apare prima menţiune despre cetăţile Moldovei, într-un omagiu adresat de Petru I regelui Poloniei. Prima referire la Cetatea Neamţului datează din 2 februarie 1395, într-un un act ante castrum Nempch emis de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg.
Materiale de construcţie
Materialele de construcţie folosite în cele două perioade de ridicare a cetăţii au fost obţinute din zonele înconjurătoare – gresie, şisturi verzi, bolovani, pietriş şi nisip, iar mortarul folosit – alcătuit din var, nisip, piatră sfărâmată, cărămidă pisată şi mangal – făcea priză perfectă, fiind atât de solid încât, după mai bine de 600 de ani, s-a dovedit a fi mai rezistent decât piatra.
La conducerea cetăţii se afla un pârcălab, cu largi atribuţii militare, administrative şi judecătoreşti.
Primii pârcălabi menţionaţi de documente sunt Şandru – în anul 1403 şi Stanislas Rotompan, care a făcut parte din delegaţia Moldovei la Consiliul de la Constanz, Elveţia – azi în Germania, alături de reprezentanţi ai Ţării Româneşti, unde s-a hotărât eradicarea „ereziei” husite, aplanarea schismei papale dintre Roma şi Avignon, precum şi unirea Bisericilor Catolică şi Ortodoxă.
În anul 1395, sub domnia lui Ştefan Muşat, cetatea a rezistat atacului trupelor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, apoi, în anul 1476, sub domnia lui Ştefan cel Mare (1457-1504) atacului oastei de 200.000 de oameni a lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.
În timpul domniei lui Ştefan cel Mare s-au construit şi corpurile de clădiri din curtea interioară, casele domneşti şi, respectiv, locuinţa domnitorului, pe laturi, biserică, magazii pentru hrană şi muniţie, sau ateliere meşteşugăreşti.
În anul 1538, la sfârşitul primei domnii a lui Petru Rareş, trădat de o parte a boierimii, ţara a fost ocupată fără lupte de către turci, rolul cetăţii a scăzut mai ales în momentul în care, pentru a înfrânge rezistenţa ţării, turcii i-au cerut lui domnului Alexandru Lapuşneanu (1564-1568) să distrugă cetăţile.
Apoi pe perioada domniei lui Ieremia Movilă este refăcută Cetatea şi, apoi, a găzduit o garnizoană militară, pentru ca în anul 1600, la 27 mai (după victoria de la Şelimbăr din anul 1599 împotriva oastei principelui Andrei, guvernatorul Ardealului), edificiul să fie gazda lui Mihai Viteazul, proclamat domn al Ţării Româneşti, al Transivaniei şi al Moldovei, realizând prima unire a celor trei ţări româneşti.
Pe perioada domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), cetatea a fost întărită, a fost înfiinţată o mănăstire aflată sub oblăduirea Mănăstirii Secu, apoi în 1650, când Moldova a fost prădată de tătari, domnitorul cu familia sa şi cu alţi boieri s-au refugiat la cetate.
A urmat perioada lui Dabija-Voda, când, între anii 1662 şi 1672, aici a funcţionat o monetărie pentru bani din aramă, vestigii scoase la iveală şi de săpăturile arheologice ulterioare.
Dumitraşcu Cantacuzino (1674-1675) a alungat în timpul domniei sale garnizoana polono-germană care ocupa cetatea, dar, mai apoi, aceasta este lăsată în degradare.
În anul 1686, aici este adăpostită domniţa Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu şi văduva hatmanului cazac Timus Hmelnitki, care ulterior a fost ucisă pe pragul porţii de o ceată de cazaci jefuitori.
Asediul polonez
A urmat în istoria cetăţii anul 1691 şi asediul armatei polone conduse de Ioan Sobieski, căreia i s-au opus 19 plăieşi viteji, facând în tabăra adversă peste 50 de morţi, printre care şi comandantul artileriei.
În momentul în care pe poarta cetăţii au ieşit doar 6 plăieşi, care duceau pe umeri încă 3 răniţi, Sobieski s-a înfuriat la culme, a poruncit uciderea acestora, dar hatmanul Iablonowsky i-a amintit acestuia despre respectul datorat unor oşteni atât de curajoşi.
Dealtfel momentul istoric de vitejie l-a inspirat pe Costache Negruzzi, care a scris nuvela „Sobieski şi românii”, dar şi pe Vasile Alecsandri, care a scris „Cetatea Neamţului”.
În anul 1716 au urmat încercările de consolidare a cetăţii din vremea lui Mihail Racoviţă, apoi în 1718 ordinul turcilor de dărâmare a edificiului.
Pentru o lungă perioadă, cetatea a rămas în paragină, fiind distrusă de vreme şi de furtul pietrei pentru construcţiile localnicilor.
Abia în anul 1834 Departamentul pricinilor dinlăuntrul Moldovei interzice luarea pietrei din cetate, iar in 1866 o declară monument istoric.
Au urmat perioadele 1939-1942 şi 1953-1954, când aici au fost realizate cercetări arheologice, şi intervalul anilor 1962-1970, când cetatea este consolidată şi restaurată parţial, continuate şi în anul 1992, în cadrul programului UNESCO de restaurare şi de renovare a monumentelor istorice.
Reabilitată
Între anii 2007 şi 2009, Cetatea Neamțului a fost reabilitată cu fonduri europene prin programul Phare 2004-2006 Coeziune Economică și Socială, la care s-au adăugat fonduri alocate de Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Consiliul Local Târgu Neamț.
S-au realizat modernizarea drumului de acces din Strada Ştefan cel Mare, Strada 1 Decembrie și terminând cu Aleea Cetăţii, restaurarea întregului ansamblu arhitectonic, iluminarea căilor de acces și a monumentului, construcția de noi clădiri care să satisfacă cerințele funcționale impuse, amenajarea celor trei parcări existente în apropierea cetății precum şi alimentarea cu apă și canalizarea.
Reabilitarea a presupus şi amenajarea a 21 de încăperi, printre care sala de sfat și judecată, sala armelor, închisoarea, camera de provizii, sala de mese, paraclisul etc. În unele camere este recreată atmosfera din vremurile trecute, când cetatea era locuită.
La 4 iulie 2009, Cetatea Neamț a fost redată circuitului turistic național și internațional.
Cetatea este vizitată anual de peste 100.000 de turişti, şi a rămas un spaţiu încărcat de numeroase mituri şi legende, dar şi de fapte de vitejie care marchează etape importante din istoria zbuciumată a naţiei noastre.
