Accidentul de la Cernobîl a revenit în atenția opiniei publice.
"Centrala Electrică Nucleară „V.I. Lenin” de la Cernobîl – devenită după fatidica noapte de 26 aprilie 1986 un nume sinonim cu moartea – făcea parte din programul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice de transformare a Sovietelor într- o mare putere nucleară, deziderat pentru care s-a mizat pe construcția de centrale nucleare dotate cu reactoare RBMK- 1000. Considerat ca fiind „vârful de lance” al programului energetic nuclear sovietic, acest tip de reactor întruchipa o serie de caracteristici specifice ingineriei rusești: mare, puternic, destul de ieftin pentru a fi construit într-un număr mare, dar în același timp suficient de simplu pentru a fi întreținut și operat de personalul de exploatare. Această combinație avea să se dovedească a fi fatală la Cernobîl.", scriam într-un articol publicat în "Evenimentul Istoric" din luna mai.
Astăzi vă putem prezenta un document care atestă faptul că Nicolae Ceaușescu era ținut la curent de către serviciile de informații cu privire la evoluția situației.
Obsesia sovieticilor pentru a produce la Cernobîl cât mai multă energie electrică avea să ducă inevitabil la explozia reactorului 4. Programat pentru o oprire de rutină pe 25 aprilie 1986, pentru efectuarea unor operațiuni de întreținere, reactorul a continuat să funcționeze pentru a nu provoca perturbări în alimentarea cu energie electrică a Kievului.
Decalarea închiderii planificate a reactorului a fost considerată de către inginerul șef Nikolai Fomin ca fiind potrivită pentru realizarea testului de securitate. Specializat în energia nucleară printr-un curs făcut prin „corespondență”, Fomin ajunsese într-o asemenea funcție datorită simplului fapt că era secretar al Partidului Comunist. Departe de a fi un expert în domeniu, acesta considera că șansele producerii unui accident nuclear la Cernobîl erau tot atât de mici ca cele de a fi lovit de un meteorit.
