Deși Céleste s-a mândrit cu cele douăsprezece romane, treizeci de piese și operete și zeci de poezii și versuri patriotice pe care le-a scris, acestea nu i-au oferit niciodată un venit stabil și, din păcate, a avut mari greutăți financiare în mai multe momente ale vieții.
Bogată în idei, Céleste se laudă însă: „Dacă numeroasele mele opere nu sunt remarcabile prin strălucirea lor literară, sunt așa cel puțin prin numărul lor. Nu am imitat pe nimeni și nu am împrumutat niciodată de la alți scriitori. Poate m-am înșelat, dar ce am scris este cu adevărat al meu”.
Cunoscând, probabil, criticii care s-au îndoit că o curtezană ar putea să scrie bine și, cu siguranță, supărată pe tendința scriitorilor de sex masculin de a „ucide” curtezanele la sfârșitul romanelor și pieselor lor, Céleste și-a povestit cu mândrie viața de dincolo de prostituție și a fost recunoscută, în cele din urmă, ca o scriitoare de colegii ei.
După cum remarcă în ultima partea memoriilor sale, cea mai mare bucurie a fost amintirea „ilustrilor mei protectori de la Asociația Autorilor de Scenă, care m-au acceptat ca unul dintre ei și mi-au acordat o pensie până la sfârșitul vieții mele”.
Scrierile ei au inspirat alte curtezane.
De exemplu, Louise de la Bigne a scris ficțiune aproximativ 20 de ani mai târziu. S-a redenumit Valtesse de la Bigne, s-a bucurat de mare faimă în Parisul anilor 1870 și a luat pseudonimul Ego când a publicat „Isola”.
La rândul său, romanul lui De la Bigne a inspirat-o pe curtezana Liane de Pougy să scrie patru romane în Parisul sfârșitului de secol.
Generoasă și patrioată, în timpul războiului franco-prusac, Mogador a înființat Les Soeurs de France pentru a îngriji soldații răniți și a deschis o casă a copiilor orfani.
La un moment dat, înainte de căsătoria cu Lionel, Celeste a vrut să adopte o fetiță, dar nu a putut să o facă din cauza profesiei sale de curtezană.
Mogador a murit în Montmartre, la vârsta de 84 de ani, pe 18 februarie 1909.
