Cu adăugirile la nivelul construcţiei realizate de cavalerii mameluci în secolul al XIII-lea, această fortăreaţă se numără printre cele mai bine păstrate castele ale cruciaţilor din lume.
La rându-I, Fortăreaţa Saladin (Qal’at Salah El-Din) reprezintă un exemplu extraordinar de fortificaţii de acest tip, atât în termenii calităţii construcţiei cât şi în ce priveşte stratigrafia istorică.
Păstrează caracteristici de la începuturile perioadei bizantine secolului al X-lea, ale transformărilor impuse de franci la sfârşitul secolului al XII-lea, precum şi în ce priveşte fortificaţiile adăugate de dinastia Ayyubid (sfârşitul secolului al XII-lea – jumătatea secolului al XIII-lea).
Ambele fortărețe sunt plasate pe coline înalte, jucând în istorie rolul de avanposturi cheie de apărare.
Termenul Krak provine din cuvântul sirian karak ce semnifică fortăreaţă.
În limba arabă krak este cunoscut drept Hisn al Akrad care înseamnă Castelul Kurzilor.
Francii l-au denumit Le Crat, iar prin confuzia cu karak, prin transmitere pe cale orală, a rămas cunoscut drept Crac des Chevaliers.
Construcţia iniţială a fost ridicată în 1031 de emirul din Alep, care a instalat o colonie de kurzi.
În timpul primei cruciade, în 1099, castelul a fost capturat de Raymond al IV-lea de Toulouse şi abandonat ulterior de cruciaţi care şi-au continuat marşul spre Ierusalim.
A fost reocupat de Tancred, prinţul din Galileea în 1100, pentru ca în 1142 să fie dat de Raymond al II-lea, conte de Tripoli, Ordinului Cavalerilor Ospitalieri.
A fost cartierul Ordinului Cavalerilor Ospitalieri în timpul cruciadelor.
În anii 1150-1250 a fost extins şi putea găzdui o garnizoană de 2.000 de oameni.
Fortăreaţa a fost asediată, în 1163, de Nur ad-Din Zengi, însă fără succes. În 1170 modificările aduse construcţiei au fost complete, însă seismele din secolele XII-XIII au produs câteva distrugeri şi a fost nevoie de lucrări de reparaţii.
A rezistat asediului din 1188 al lui Saladin, fondatorul dinastiei Ayyubid, sultan al Egiptului şi Siriei (1174-1193).
În timpul celei de-a cincea cruciade, în 1217, regele Andrei al II-lea al Ungariei a consolidat pereţii şi a finanţat trupele care asigurau paza.
În 1271, fortăreaţa a fost supusă, la 8 aprilie, unui asediu greu al forţelor lui Baibars, cel de-al patrulea sultan mameluc.
Neputând cuceri fortăreaţa prin atacul clasic, Baibars a apelat la o stratagemă, prezentând o presupusă scrisoare veche a Comandantului Cruciaţilor din Tripoli în care se cerea apărătorilor să predea fortăreaţa.
Crac des Chevaliers reprezenta singura cale prin munţi de pe coasta Mediteraneană care oferea un refugiu pentru călători în faţa vicisitudinilor vremii.
Cele două fortăreţe domină peisajele înconjurătoare, proiectând public caracteristicile specifice arhitecturii fortificate legate de perioada cruciadelor.
În istoria arhitecturii, Crac des Chevaliers este considerat unul dintre cele mai bine prezervate castele ale perioadei cruciadelor.
Este apreciat un arhetip al castelului medieval, în special în contextul ordinelor militare.
Similar, Qal’at Salah El-Din, chiar dacă se regăseşte parţial în ruine, reprezintă încă un exemplu extraordinar al acestui tip de fortificaţii, în special în ce priveşte calitatea construcţiei şi păstrarea stratigrafiei istorice.
Fortăreaţa lui Saladin este amplasată într-o regiune izolată. Se regăseşte parţial în ruine şi în prezent este sit arheologic.
A cunoscut câteva lucrări de restaurare. În acest sens, principala poartă a palatului Ayyubid a fost restaurată în 1936, cu finanţare a guvernului francez sub coordonarea lui Pierre Coupel, păstrând structura originală.
Cele două fortăreţe sunt protejate de Legea Antichităţilor din Siria şi de Legea Ministerului Administraţiei Locale.
Din 2006, cele două fortăreţe fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Sursa: Agerpres
