Evenimentul Istoric > Articole online > Cel mai vechi ceai din lume
Articole online

Cel mai vechi ceai din lume

În cadrul unei ample investigații arheologice la un mormânt imperial din vestul Chinei, arheologii au dat peste probabil cel mai vechi ceai din lume.

Cercetătorii speră acum că această descoperire va ajuta la elucidarea misterului privind originea „Drumului Mătăsii“.

Data expirării ”produsului” a trecut demult, însă experții nu sunt afectați de asta.

Mausoleul

Conform g-geschichte.de, o echipă de experți a analizat plante găsite în Mausoleul Han Yang Lin, unde acum peste 2.150 de ani a fost înmormântat Împăratul Jing Di din dinastia Han.

Cercetătorii au anunțat după ani de analize și așteptare că au dat peste cel mai vechi ceai din lume.

Mausoleul a fost găsit de o echipă de arheologi încă din anii 1990 în aproprierea orașului Xi’an din China.

Surpriza

Au fost descoperite cu aceeași ocazie peste 40.000 de figurine de diferite mărimi, mult mai multe decât luptătorii celebrei Armate de Teracotă.

Pe lângă figurinele de ceramică, arheologii au găsit și plante descompuse, precum orez și mei.

În privința unui soi de plante au planat mult timp tăcerea și misterul.

Însă progresele tehnologiei i-au ajutat de curând să elucideze misterul și să rupă tăcerea: este vorba despre plante de ceai.

Rezultatele investigației au fost comentate de directorul International Center for Chinese Heritage and Archaeology din Londra.

„Identificarea ceaiului în mausoleul împărătului spune multe despre tradiții și originea uneia dintre cele mai îndrăgite băuturi”, a declarat acesta pentru The Independent.

Comerț

În Europa, ceaiul este în continuare în topul celor mai consumate băuturi.

Pe lângă constatarea că elita imperială chineză era consumatoare de ceai, o altă concluzie este că ceaiul a facilitat comerțul cu Tibetul.

Ceaiul a creat noi rute de comerț și foarte probabil a fost exportat în Tibet.

Aceste rute ar fi putut fi predecesoarele drumului Mătăsii, fiindcă orașul Xi’an este considerat punctul de pornire al Drumului Mătăsii.

Registration

Aici iti poti reseta parola