Până ecent, majoritatea cercetătorilor considerau că majoritatea basmelor clasice își au originea în secolul XVI. Însă, un studiu publicat în ianuarie 2016 în Royal Society Open Science Journal, avându-i ca autori pe Sara Graça da Silva (Universitatea din Lisabona) și Jamshid J. Tehrani (Universitatea din Dublin) răstoarnă toate informațiile.
Potrivit celor doi, anumite basme ar fi început să circule pe cale orală între sfârșitul neoliticului și începutul epocii bronzului.
Pentru a ajunge la această concluzie, da Silva și Tehrani au întrebuințat o metodă mai puțin ortodoxă. Așa cum au declarat ei la BBC, au făcut un fel de studiu genetic al textelor. Însă, în loc să studieze mutația genelor, ca în biologie, s-au interesat de relațiile între istoriile diverselor populații,fenomenele culturale (ca limbile și idioamele), practicile matrimoniale, instituțiile politice, produsele culturale și muzica.
Jamshid J. Tehrani explică: „Am folosit un instrumentar împrumutat din biologia evoluției. Aceasta se numește metoda comparativă filogenetică. Ea permite reconstruirea trecutului în absența unor dovezi fizice. Am extras informații care au fost prezervate grație mecanismului moștenirii. Într-un anumit sens, aceste informații își aveau propria lor poveste. Comparând basmele și folclorul popular pe care îl găsim în diferitele culturi, putem deduce ce basme le-au povestit strămoșii lor comuni.”
Cei doi cercetători s-au bazat pe clasificarea lui Aarne Thompson (care permite indexarea basmelor după anumite povești-tip), mai exact pe capitolul „Povești Minunate”.
Ei au început prin studierea a 275 de basme, apoi, după ce au analizat relațiile între limbaj și diferențele folclorice, au ajuns la concluzia că din cele 275, 76 aveau mari șanse să dateze din preistorie.
În continuare, au înregistrat prezența sau absența acestor basme la 50 de popoare având limbi indo-europene (limbi transmise în Europa și în Asia de un popor foarte vechi, clasificate în 12 mari mari grupe).
Grație studiilor efectuate deja asupra tradițiilor orale ale acestor popoare și relațiilor filogenetice, da Silva și Tehrani au descoperit că anumite basme, cum ar fi Frumoasa și Bestia al lui Barbot de Villeneuve sau Fata Morarului a Fraților Grimm datează cel puțin din anul 4000 î.Hr., Jack și vrejul de fasole este și mai veche: a fost povestită cu 5000 de ani î.Hr., în momentul în care limba proto-indo-europeană s-a scindat în două ramuri, una apuseană, alta răsăriteană.
Potrivit studiului, unul din basmele cele mai vechi din lume este Fierarul și Diavolul, ale cărei origini coboară până în anul 6000 î.Hr., adică în epoca bronzului. În această poveste, un fierar face un pact cu diavolul. În schimbul sufletului, omul obține puteri supranaturale printre care pe cea de a lipi orice materiale. Cum fierarul nu vrea să-și dea sufletul, el îl păcălește pe diavol lipindu-l de un copac.
