În dimineața zilei de 8 august 1963, trenul poștal Glasgow-Londra a fost oprit în plin câmp, la 60 de kilometri de capitala britanică, prin folosirea unui semnal feroviar fals.
Trenul, care în general transporta sume mari de bani în al doilea vagon de după locomotivă, era de data aceasta și mai burdușit cu bani, din cauza unei sărbători în Scoția, în care băncile erau închise.
Hoții au fugit cu circa 120 de saci cu bani, majoritatea în bancnote mici, cu o valoare totală de 2,6 milioane de lire sterline, în banii de azi, circa 60,5 milioane de dolari.
Creierul acestei operațiuni perfect organizate a fost Bruce Reynolds, de 31 de ani la vremea aceea, cunoscut de poliție ca un spărgător cu vaste relații în lumea interlopă londoneză. El a utilizat informații confidențiale obținute de la angajații Poștei britanice.
Reynolds a fost atât de mândru de planul său și de modul în care l-a pus în aplicare, încât, într-un interviu din 1968 l-a numit „Capela mea Sixtină”.
Genial, într-adevăr. Trenul a fost oprit și descărcat, iar hoții au fugit după o jumătate de oră pentru a se ascunde la o fermă cu câteva luni în urmă, cu scopul special de a o folosi ca ascunzătoare.
Nu au folosit nici o armă de foc. Singura violență s-a petrecut atunci când un membru al bandei a fost enervat de lipsa de cooperare a mecanicului de tren și l-a pocnit cu o bară de metal. Acesta a supraviețuit, dar nu a mai muncit niciodată.
Gangsterii au fost rapid identificați atunci când poliția a descoperit ascunzătoarea de la fermă, la scurt timp după ce fusese abandonată, a găsit aici o sumedenie de amprente digitale și alte indicii. Un bărbat, care fusese plătit să distrugă probele și toată casa, nu o făcuse.
Mulți dintre hoți au fost prinși în câteva luni, dar Reynolds, care la început a stat ascuns la un prieten la Londra, a mers în Belgia, apoi în Canada, la Toronto, și apoi în Mexic, unde a trăit în huzur timp de cinci ani.
Când a rămas fără bani, s-a întors în Anglia, dar a fost arestat la Torquay, un orășel de coastă din sud-estul țării, în toamna lui 1968, de către Thomas Butler, detectivul de la Scotland Yard care i-a urmărit toate mișcările cu răbdarea și tenacitatea lui Javert.
Ca o curiozitate, Butler, care la un moment dat primise informația că Reynolds se află în sudul Franței, a fost arestat de către poliția franceză pentru că scruta cu binoclul turiștii pe plajă, fiind considerat un obsedat.
Bruce Reynolds a stat 10 ani la închisoare. După eliberare, a trăit în sărăcie și anonimat, iar în anii 1980 a fost arestat pentru trafic de amfetamine.
A fost angajat drept consultant pentru un film despre jaful trenului, „Buster”, care se concentra pe un alt hoț, Buster Edwards, care de asemenea fugise în Mexic și se predase în 1966.
În anii 1990, Bruce Reynolds a publicat un volum de memorii, „Autobiografia unui hoț”, foarte bine primit de public. A scris ocazional și articole pentru diverse ziare.
Într-un articol din 2008 pentru The Guardian, el scria: „Toți avem reperele noastre. Pentru noi, reperul era jaful de la Brink, din Boston, în 1950, care a fost cea mai mare spargere din Statele Unite la vremea respectivă. Voiam să facem și noi ceva la fel de spectaculos. Voiam să lăsăm și noi o urmă a existenței noastre. Eram foarte tânăr pe atunci și îmi plăceau provocările. Era o nebunie, desigur, și noi știam că vom fi urmăriți imediat după vol. Dar a fost vorba de o nebunie entuziastă. Aceea și care îi face pe oameni să își amplaseze tabăra pe versantul de nord al vârfului Eiger din Alpi.”
A murit pe 28 februarie 2013.
GOANA DUPĂ HOȚ
Bruce Richard Reynolds s-a născut la Londra pe 7 septembrie 1931, ca fiul unui muncitor și al unei infirmiere. A abandonat școala la 14 ani, dovedind un gust precoce pentru aventură, și a încercat să se înroleze în Marină, dar a fost respins.
A lucrat ca mesager la un ziar (și-a dorit să fie corespondent în străinătate) și apoi într-un magazin de biciclete, ceea ce l-a făcut să visese să ajungă ciclist profesionist.
Surplusul de adrenalină și l-a consumat făcând mici găinării, ceea ce l-a adus de mai multe ori în centre de corecție pentru tineri. La jumătatea anilor 1950 era deja un spărgător cu experiență.
„Mi-am luat prima mașină, era un Triumph TR2, apoi un Aston Martin, și îmi comandam costumele la Savile Row”, își amintea el într-un interviu din 1996. Împreună cu complicii săi adora să meargă din când în când în sudul Franței, în vilegiaturi care durau câte două-trei luni. „Le consideram perioade necesare pentru a pune la cale planuri de lovituri. Adoram asta. Eram ca în ‘Goana după hoț’ cu Cary Grant.”
