Evenimentul Istoric > Articole online > Cel mai faimos diamant din lume este blestemat. În loc de speranţă a adus moarte (VIDEO)
Articole online

Cel mai faimos diamant din lume este blestemat. În loc de speranţă a adus moarte (VIDEO)

Printre aceşti proprietari s-au numărat Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta, ambii executaţi prin ghilotinare, scrie history.info.

Jacques Colet a cumpărat diamantul, şi ulterior s-a sinucis.

Apoi, preţioasa piatră a fost cumpărată de prinţul Kanitovski, ucis în timpul Revoluţiei ruse.

După cum spune legenda, piatra preţioasă ar fi fost descoperită într-o mină din India de către negustorul francez Jean-Baptiste Tavernier care a furat diamantul din fruntea (sau ochiul) statuii zeiţei hinduse Sita.

 

Sfâşiat

Ca pedeapsă, Tavernier a fost sfâşiat de viu de către nişte câini turbaţi într-o călătorie în Rusia, la scurt timp după ce vânduse diamantul Regelui Franţei Ludovic al-XV-lea.

Ultimul proprietar, persoană privată, al diamantului, a fost americanul Harry Winston, care l-a dăruit celebrului muzeu Smithsonian din Washington D.C, la 10 noiembrie 1958.

Diamantul Hope datează din 1642 şi este cunoscut pentru culoarea remarcabilă.

Culoarea

Are o culoare de un albastru profund şi are 45, 52 karate. Este prins de un colier, înconjurat de 16 diamante albe.

Dacă proprietarilor săi persoane private în loc să le aducă speranţă, după cum îi spune numele, le-a adus doar moarte, în privinţa muzeului se pare că lucrurile stau altfel.

Vizitatorii de la Smithsonian Museum care vor să vadă diamantul sunt atât de numeroşi, încât acesta a devenit al doilea muzeu cel mai vizitat din lume, după Luvrul francez, pentru Mona Lisa.

 

Cine nu iubeşte diamantele?

Diamantele au fascinat dintotdeauna. De-a lungul istoriei, aceste pietre prețioase au creat legende și mituri, fiind râvnite de mulți aventurieri. 

Ele au apărut acum mai bine de 70 de milioane de ani în urmă și au fost aduse la suprafață prin erupțiile vulcanice.

Denumirea de diamant provine din limba greacă „adamas” ceea ce înseamnă „de neînvins”, „indestructibil.”

Diamantul este cea mai tare rocă de pe pământ.

În prezent, 80% din producția totală de diamante a lumii vine din Botswana, Rusia, Africa de Sud, Angola, Namibia, Australia și Zair.

Record Unit 371 Box 4 Folder January 1983

Registration

Aici iti poti reseta parola