Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Cel mai celebru și elegant magazin alimentar din Moscova își trăiește ultimele zile. Unul dintre directori a fost executat
Articole online

Cel mai celebru și elegant magazin alimentar din Moscova își trăiește ultimele zile. Unul dintre directori a fost executat

Directoarea generală a celebrului magazin alimentar Eliseev, Natalia Kharitonova, a declarat pentru agenţia de presă TASS că lanţul care administra magazinul „va încheia cooperarea cu magazinul Eliseev în aprilie”.

Ea a adăugat că negociază cu mai mulţi potenţiali cumpărători, însă nu poate încheia noi contracte din cauza unei probleme cu cadastrul.

Televiziunea publică Russia Today a afirmat, citând un reprezentant, că magazinul se va închide pe 11 aprilie.

Situat pe prestigioasa stradă Tverskaia, magazinul Eliseev este o atracţie turistică importantă în Moscova.

Decorul său somptuos, de inspiraţie neobarocă, constă în special din coloane aurite şi candelabre de cristal.

De câteva zile, internauţii s-au plâns pe reţelele sociale de rafturile aproape goale şi de culoarele pustii.

„Rafturi goale la Eliseev, nu am văzut asta niciodată, nici măcar în timpul războiului”, nici chiar după sfârşitul Uniunii Sovietice, se arată într-un reportaj difuzat săptămâna trecută de postul public Rossia-1.

Fondat în 1901 de negustorul Grigori Eliseev, redenumit apoi în 1920 Gastronom nr. 1 de către bolşevici, magazinul a împlinit 120 de ani de existenţă şi a fost considerat mult timp unul dintre locurile de elită pentru cumpărături.

Eliseev a fost de asemenea unul dintre puţinele magazine care se închidea târziu la Moscova şi care oferea o gamă largă de produse într-o Uniune Sovietică confruntată cu lipsuri. În pofida preţurilor ridicate, magazinul a avut un real succes.

La începutul anilor 1980, directorul său a fost arestat într-o anchetă de corupţie, apoi condamnat la moarte şi executat.

În prezent, produse de larg consum, dar şi pâine proaspătă şi produse de patiserie, sunt vândute în magazin de angajaţi îmbrăcaţi în uniforme vintage în culorile alb şi vişiniu.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola