A rămas orfan de tată la vârstă de trei ani.Când a împlinit 17 ani, primind binecuvântarea mamei, a plecat să îmbrățișeze viață monahală la Lavra Pecerska de la Kiev.
După un timp, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să își petreacă restul vieții în Mănăstirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului.
După opt ani petrecuți că frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.
Curând după această, împlinind 16 ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuță din desișul pădurii, aflată pe malul răului Sarovka, la câțiva kilometri de mănăstire.
Obișnuia să plece din chilie seara și, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineață se întorcea la chilie și priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Această nevoință a ținut-o sfântul vreme de o mie de zile și o mie de nopți.
S-a întors în mănăstire în anul 1810, la cererea bătrânilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferință în urmă căreia întreg trupul se umflă din cauza reținerii apei din corp.
Sfântul Serafim le-a spus celor din obștea mănăstirii: „M-am predat pe mine însumi adevăratului Doctor al sufletelor și al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, și Preacuratei Sale Maici. Dăruiți-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfânta Euharistie)”.
Împărtășit în chilia sa, Serafim se însănătoși grabnic în urmă apariției Maicii Domnului, înconjurată de Sfântul Petru și Ioan Evanghelistul, care, arătând spre cel ce zăcea în pat a zis:
„El este unul dintre ai noștri”, atingând cu sceptrul sau soldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toată apă afară.
Revine în 1825 la chilia sa din pădure, unde va primi mii de pelerini din întreagă Rusie.
Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povață.
Sfântul întâmpina pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și cuvintele urarii pascale „Hristos a Înviat!”. Îi numea pe toți „bucuria mea”.
În dată de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucișate pe piept în fața icoanei Maicii Domnului.
Sura: crestinortodox.ro
