În timpul unui război cu sarazinii, cetatea Amoreea (sau Amorium) din Frigia, în Asia Mică, a fost asediată de musulmani și cucerită pe 24 septembrie 838 de oștile Califului Al-Mutasim, după trădarea unuia dintre comandanți, pe nume Baditses.
Soarta populației creștine a fost cruntă. Au fost luați mulți prizonieri, soldați și civili, și au fost deportați. Nu au fost cruțate nici femeile, nici copiii.
Între acești prizonieri s-au numărat și patruzeci și două de căpetenii militare și civile. Aceștia au fost duși și întemnițați în Samara Mesopotamiei. Acolo au suferit în condiții grele, mâncând doar pâine și apă. Au fost bătuți constant în încercarea de a-i face să se lepede de credința creștină.
Mai mult, le-au fost aduși în temniță înțelepți musulmani care au încercat să le explice învățătura islamului și de ce ar fi trebuit cei patruzeci și doi de creștini să îl îmbrățișeze.
Între altele, este mișcător modul în care unul dintre mucenici, anume pe Teodor, cel ce fusese mai înainte preot, dar renunțase la preoție pentru o carieră militară, le răspunde musulmanilor.
Teodor, în timpul unui spectacol la o petrecere de biruință a împăratului Teofil, s-a mâniat văzând mulțimile fascinate de abilitatea unui sarazin de a călări și de a arunca simultan cu două lănci. Atunci a coborât în arenă și l-a doborât cu un simplu băț.
Știindu-i istoria, musulmanii au încercat să îl convingă să se lepede zicându-i:
„Știm că ai renunțat la preoție, ai devenit soldat și ai vărsat sânge în luptă. N-ai nici o nădejde în Hristos pe care l-ai lepădat de bună voie, acceptă, deci, pe Mahomed”.
Teodor însă le-a răspuns:
„Nu ai dreptate când spui că l-am părăsit pe Hristos. Mai degrabă, am părăsit preoția pentru propria-mi nevrednicie. De aceea, trebuie să-mi vărs sângele de dragul lui Hristos, ca să-mi poată ierta păcatele ce le-am făcut împotriva Sa.”
Toate încercările de a-i face pe mucenici să renunțe la Evanghelie au fost în zadar și perioada aceea cruntă de încarcerare s-a prelungit timp de șapte ani.
Văzând că nu le poate fi frântă credința, Baditses, cel din cauza căruia fusese pierdută Amoreea, i-a luat și i-a dus pe malul Eufratului.
Le-au mai fost promise pentru ultima dată onoruri, averi, chiar și îmbrățișarea familiei, dar tot nu au renunțat la Hristos. Atunci au fost uciși prin decapitare.
Cei 42 de eroi din Amoreea au arătat prin moartea lor că patria trupului se poate pierde, dar cetățenia cerească niciodată.
