Iacob Felix și-a făcut studiile liceale la Praga, iar pe cele superioare – Facultatea de Medicină – la Viena.
În 1857 a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie şi magistru în obstetrică, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”, citat de Agerpres.
Român din 1869
La venirea sa în Ţara Românească a fost medic al oraşului Olteniţa (1858-1859).
După Unirea Principatelor Române din 1859 a fost medic al judeţului Muscel (1859-1861), apoi la Bucureşti (1861-1882).
În 1869 a obţinut cetăţenia română.
S-a dedicat studiului igienei şi al demografiei şi a luat parte la administrarea sanitară a ţării. A fost profesor de igienă la Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1861-1889), iar după transformarea acesteia în Facultatea de Medicină, a devenit titular al Catedrei de Igienă (1869-1902).
A fost, de asemenea, viceinspector general al Serviciului Sanitar al României (1862-1865) şi medic şef al Capitalei (1865-1870, 1875-1892). A fost şi decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1883-1887).
A colaborat cu doctorul Carol Davila, în perioada 1861-1864, la organizarea serviciului sanitar. A participat la Războiul de Independenţă (1877-1878), conducând spitalele militare din zona Turnu Măgurele, şi a asigurat asistenţa medicală pentru transportul răniţilor de la Nicopole până la staţiile de cale ferată.
„Tratat de igienă publică şi poliţie sanitară”
Considerat drept întemeietor al şcolii române de igienă şi sănătate publică, medicul Iacob Felix este autorul unui „Tratat de igienă publică şi poliţie sanitară” (două volume – 1870, 1889), cea dintâi lucrare de acest gen din literatura medicală românească, potrivit sursei menţionate. De asemenea, a acordat un loc deosebit legăturii existente între factorii economico-sociali şi starea de sănătate a populaţiei.
De numele său se leagă introducerea în România a metodei izolării în spitale speciale a bolnavilor contagioşi. A elaborat în acest sens lucrarea ”Sur la necessite et l’installation des hopitaux d’isolement” (1887).
La 30 iunie 1879 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar în perioada 18 martie 1885 – 5 aprilie 1886 a fost vicepreşedinte al acestui înalt for de ştiinţă şi cultură.
Opera
A elaborat o serie de lucrări referitoare la igiena publică, la biostatistica şi geografia medicală din România şi la combaterea bolilor endemice şi epidemice. Amintim dintre acestea: „Despre mişcarea poporaţiunii României” (1880), „Sur la prophylaxie de la pellagre” (1882), ”Manual elementar de igienă” (1885), „Geografia medicală a României” (1897), ”Poveţe pentru păstrarea sănătăţii” (1902), „Igiena şcolară. Istoricul ei. Starea ei actuală” (1903), „Istoria igienei în România în secolul XIX şi starea ei la începutul secolului XX” (patru volume, 1901-1909).
A fost membru al Societăţii Franceze de Medicină Publică şi Igienă Profesională, al Societăţii de Igienă Publică din Bruxelles, al Societăţii Spaniole de Igienă, al Societăţii Franceze de Igienă, al Societăţii Medicilor din Viena, al Institutului Sanitar din Londra, precum şi al Asociaţiei Internaţionale pentru Progresul Igienei.
Medicul Iacob Felix a murit la 19 ianuarie 1905, la Bucureşti.
