Ceauşescu şi legătura cu Alexis de Tocqueville. Istoria care l-a costat totul

 

28 decembrie 1989. Trecuseră 3 zile de la lichidarea soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu. Jurnalistul american Charles T. Powers era prezent la Bucureşti, în mijlocul evenimentelor care marcau sfârşitul regimului comunist şi a „democraţiei populare”. Revoluţia din România făcea ocolul lumii, iar reprezentanţii presei occidentale şi nu numai erau prezenţi la Bucureşti. Printre ei era […]

28 decembrie 1989. Trecuseră 3 zile de la lichidarea soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu. Jurnalistul american Charles T. Powers era prezent la Bucureşti, în mijlocul evenimentelor care marcau sfârşitul regimului comunist şi a „democraţiei populare”. Revoluţia din România făcea ocolul lumii, iar reprezentanţii presei occidentale şi nu numai erau prezenţi la Bucureşti. Printre ei era şi Charles T. Powers, care transmitea ziarului Los Angeles Times (LAT) concluziile după cele 9 zile care au marcat pentru totdeauna istoria României.

„BUCUREȘTI, România – În afară de ultimele două săptămâni ale acestui an, Europa de Est comunistă a trecut printr-una dintre cele mai remarcabile transformări politice din istoria modernă, o revoltă masivă care a fost realizată fără a fi tras un foc. Natura pașnică a procesului a fost cu atât mai remarcabilă cu cât comuniștii din Polonia, Ungaria, Germania de Est, Bulgaria și Cehoslovacia au fost fie instalați, fie păstraţi la putere de-a lungul a patru decenii prin violență absolută sau prin constrângeri sistematice.

Cehoslovacii, care au așteptat printre ultimii, nu se puteau împotrivi să se spele cu laudele lui Vaclav Havel despre „revoluția lor blândă” – o idee care probabil le-a acordat prudenţilor cehoslovaci mai mult credit decât meritau, dar totuși au reușit să păstreze acea caracterizare tot anul.

Și apoi s-a întâmplat în România. Aici nu a fost blândețe. Ferocitatea luptei care l-a condus pe Nicolae Ceaușescu la zborul de vineri (n.r. fuga cu elicopterul) și care a continuat până la execuția sa de luni a fost pe o scară familiară Beirutului, nu Europei de Est. Ministrul adjunct al Sănătății a declarat marți că numărul victimelor confirmate, pentru întreaga țară, s-a ridicat la 746 de morți și aproximativ 1.800 de răniți. Se crede că majoritatea deceselor s-au produs la București, nu în orașul vestic Timișoara, unde a început revolta împotriva stăpânirii lui Ceaușescu.

Estimările timpurii ale pierderilor de zeci de mii au fost exagerate, dar au fost aparent rodul bătăliei vicioase purtate de unitatea de poliție secretă a lui Ceaușescu, Securitatea. De ce a fost revoluția română atât de sângeroasă în timp ce restul Europei de Est a deplasat monopolul comunist al puterii atât de pașnic? Cele două motive principale – la fel de evidente acum ca resturile și clădirile aruncate în aer în jurul Pieței Palatului – sunt Securitatea și mâna de fier cu care Ceaușescu organiza țara.

Nu un grup vechi de disidenți, ci oamenii obișnuiți din România au început demonstrațiile împotriva regimului într-un mod similar cu protestele de stradă ţinute cu doar câteva săptămâni mai devreme în Germania de Est și Cehoslovacia. Diferența aici a fost în răspunsul guvernului. Guvernul Ceaușescu a crezut, încă de la început, că forța brută este singurul mijloc fiabil de a preveni colapsul regimului. Într-un fel, Ceaușescu avea dreptate. De la primele schimbări din Blocul de Est din acest an, care au avut loc în Polonia, a fost evident că odată ce comuniștii au început să facă compromisuri cu opoziția, ei au fost terminaţi.

A fost un principiu enunțat de teoreticianul politic al secolului al XIX-lea Alexis de Tocqueville: niciun moment nu este atât de periculos pentru un guvern represiv decât momentul în care începe să liberalizeze”, se arată în a treia parte a reportajului „Poliția secretă, mâna de fier a lui Ceaușescu condusă spre violență: ANALIZA ȘTIRILOR”.