Istoria Liberiei ca entitate politică de sine stătătoare începe cu sosirea sclavilor eliberați în SUA, care vor fi cunoscuți ca americano-liberieni. Sub egida Societății Colonizatoare Americane, ei au pus bazele unei colonii în vestul Africii în 1822.
La 26 iulie 1847, americano-liberienii își declară independența într-un stat numit Republica Liberia.
Ei vedeau Africa, continentul de pe care fuseseră strămutați cu ani în urmă, ca un Pământ al Făgăduinței, chiar dacă nu intenționau să se reintegreze în societatea africană.
Americano-liberienii s-au considerat americani și au fost tratați ca atare de către indigeni.
De asemenea, au fost recunoscuți ca americani de către autoritățile coloniale britanice din țara vecină, Sierra Leone.
Simbolurile statului liberian (deviza, stema și drapelul) reflectă identitatea americană precum și experiența de imigranți a liberienilor.
În viziunea americano-liberienilor, noii-veniți vor coexista cu indigenii, care în cele din urmă vor fi asimilați, în cadrul statului puternic ce avea să se construiască.
Guvernul și sistemul politic liberian a fost modelat după acelea ale Statelor Unite ale Americii.
Capitala Liberiei a fost botezată Monrovia în cinstea lui James Monroe, președintele SUA între 1817 și 1825, care a susținut înființarea coloniei Liberia.
Sistemul politic liberian a fost întotdeauna democratic în teorie, dar în practică democrația a șchiopătat.
După 1877, Partidul True Whig a monopolizat puterea politică.
Charles Dunbar Burgess King, născut pe 12 martie 1875, a fost al 17-lea președinte al Liberiei din 1919 până în 1930.
King fusese procuror general din 1904 până în 1912 și secretar de stat al Liberiei din 1912 până când a fost ales președinte în 1919.
În această calitate, a participat la Conferința de Pace de la Paris din 1919 și la primul Congres pan-african.
Deși era un susținător moderat al reformei, el a continuat să susțină dominația Partidului True Whig, care a condus țara din 1878 până în 1980.
În 1927, a câștigat alegerile prezidențiale cu de peste 15 ori mai multe voturi decât numărul total alegători.
King și anturajul său, la Haga în 1927
Concret el ar fi obținut 234.000 de voturi deși pe liste erau înscriși doar 15.000 de alegători.
Sistemul electoral liberian prevedea că pentru a vota cetățenii trebuiau să se înregistreze în prealabil pe listele electorale.
Până în ziua alegerilor doar 15.000 de liberieni se înregistraseră pentru a participa la scrutin.
Însă, potrivit rezultatelor oficiale King obținuse 234.000 de voturi, iar contracandidatul său din partea Partidului Popular, Thomas Faulkner, 9.000 de voturi.
Astfel King și-a câștigat dreptul de a fi menționat în Cartea Recordurilor Guinness pentru cele mai fraudate alegeri din istorie, la care prezența la vot a fost de 1.620 %.
După ce a pierdut alegerile prezidențiale din 1927 în fața lui King, Thomas Faulkner a acuzat mai mulți membri ai guvernului Partidului True Whig de folosirea și vânzarea de sclavi.
Liga Națiunilor a înființat o comisie sub conducerea zoologului britanic Cuthbert Christy pentru a determina amploarea muncii forțate și a sclaviei încă practicate de Liberia.
Președintele SUA, Herbert Hoover, a suspendat relațiile cu Liberia pentru a forța guvernul de la Monrovia să coopereze cu Comisia Christy.
În 1930, Liga Națiunilor a publicat Raportul Christy care a a susținut multe dintre acuzațiile lui Faulkner și a implicat mulți oficiali guvernamentali, inclusiv pe vicepreședintele Allen Yancy.
S-a constatat că munca forțată a fost utilizată pentru construirea anumitor lucrări publice, cum ar fi drumurile, și că anumite triburi practicau o servitute domestică care putea fi considerată sclavie.
Ulterior, King și vicepreședintele Yancy, împreună cu alți lideri implicați, au demisionat.
King a mai trăit în Monrovia până pe 4 septembrie 1961, fără să fie tras la răspundere pentru uriașa fraudă din 1927.
