La 17 ani a fugit cu un actor Italian, apoi s-a întors acasă după ce au intervenit părinții ei.
Și-a început cariera cinematografică jucând roluri mici în farse italiene care în mod inevitabil erau bazate pe fizicul ei impresionant.
Vedetă a anilor ’60, Ursula Andress a debutat, cum spuneam, cu roluri mărunte, în 1957, până să atragă atenţia publicului cu rolul partenerei agentului special James Bond în primul film din acestă serie, Dr. No (1962). Un an mai târziu a primit, pentru acest rol, premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă debutantă.
Rolurile pe care le-a interpretat au impus-o ca fiind reprezentanta tipului femeii moderne, sportive, necomplexate, conştientă de atuurile sale.
În 1967, nudul actriţei a apărut pe coperta revistei Playboy, iar în 1995 a fost desemnată, de revista Empire, una dintre cele 100 mai sexy femei din lume.
În 2003, în emisiunea UK Survey difuzată de Channel 4, apariţia ei din „Dr. No” (1962) a fost plasată printre cele mai sexy 100 de imagini din filme ale tuturor timpurilor.
În 2009, a fost desemnată „cea mai sexy femeie în bikini” din toate timpurile, într-un top realizat de Gillette Venus Embrace, amintește Agerpres.
A fost căsătorită cu actorul şi regizorul John Derek, pentru câţiva ani.
Nu s-a mai căsătorit, dar a avut numeroase relaţii mediatizate cu actori cunoscuţi, cum ar fi Sean Connery, Jean-Paul Belmondo, Marlon Brando şi James Dean.
Are un băiat, din relaţia cu actorul Harry Hamlin, partenerul său din filmul „Încleştarea titanilor” (1981).
A deţinut rolul principal în mai multe filme printre care: Patru pentru Texas (1963), Soarele roşu (1971), Dublu delict (1978), Anchetă în stil italian, Tigresele (1979), Un vis american, Libertate, egalitate, varză acră (1984), Cremaster 5 (1997), Die Vogelpredigt (2005) – ultimul film în care a jucat.