În toată țara au apărut șantiere în care se lucra la crearea de noi arme. Cea mai importantă dintre acestea a fost catapulta. Aceasta permite aruncarea de proiectile, adesea inflamabile, la distanțe mari.
În diferite variante, ea va supraviețui multe secole pe câmpurile de luptă, de-a lungul Antichității și Evului Mediu, până în Primul Război Mondial.
Catapultele cele mai puternice erau montate pe platforme groase din lemn și semănau cu niște arbalete uriașe. Încărcătorul era tras înapoi cu ajutorul unor frânghii groase și era blocat cu un fel de zăvor.
Un alt tip de catapultă utiliza principiul elasticității torsiunii corzilor pentru a proiecta pietroaie grele sau alte proiectile grele peste ziduri sau metereze. Frânghiile erau rulate în jurul unor troliuri care trăgeau mecanismul de propulsare.
Au existat și catapulte portabile.
Încă de la inventarea sa, catapulta putea proiecta la distanțe de până la 400 de metri pietre (luate adesea de la clădirile din zonă), sulițe (aprinse sau nu) și orice alt fel de proiectile, inclusiv haine sau animale moarte, infectate de boli contagioase, într-un război bacteriologic avant la lettre.
Noua armă a fost folosită în luptă la doi ani de la inventarea ei, în al doilea război al Siciliei (410-340 î.Hr.), împotriva cetății Motya (397 î.Hr.), unul dintre fiefurile cartagineze din Sicilia.
Avantajul catapultei a fost de la început simplitatea modului său de funcționare: întinderea asemenea unui elastic a unei coarde (din păr de cal împletit sau tendoane de animale) și eliberarea bruscă a energiei astfel acumulate.
Ceva mai târziu, romanii vor prelua această invenție, îmbunătățind-o semnificativ prin adăugarea de roți și sporindu-i astfel mobilitatea pe câmpurile de bătălie.
Ultima utilizare militară la scară mare a catapultelor a avut loc în Primul Război Mondial. La începutul războiului, catapultele au fost utilizate pentru a lansa grenade peste no man’s land, în tranșeele inamice.
Astăzi, catapultele sunt utilizate pentru a ajuta avioanele să decoleze de pe punțile portavioanelor. Pentru a atinge viteza necesară decolării, aparatul este propulsat pe punte cu ajutorul unui sistem de încărcături explozive, sau printr-un sistem hidraulic sau cu vapori sub presiune.
