Potrivit spitalului, Aleksei Navalnîi reacţionează la cuvintele celor din jur. „Starea lui de sănătate (…) s-a îmbunătăţit”, a subliniat spitalul, unul dintre cele mai bune din Europa, reafirmând totodată că „este încă prea devreme pentru a evalua efectele pe termen lung ale otrăvirii severe” a lui Navalnîi şi că „nu pot fi excluse Sechele, transmite Agerpres.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că Berlinul a ajuns la concluzia că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, aceeaşi substanţă care, potrivit autorităţilor britanice, a fost folosită împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în 2018.
Germania şi alte ţări occidentale acuză autorităţile ruse şi le cer să ofere explicaţii.
Tonul s-a înăsprit duminică, Germania fixându-i Moscovei un ultimatum de câteva zile pentru ca aceasta să ofere clarificări în legătură cu ce s-a întâmplat.
Aleksei Navalnîi, cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, s-a simţit rău pe 20 august în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul Tomsk spre Moscova şi el a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.