Evenimentul Istoric > Articole online > Ce ne transmite Chan Hol 3 care a trăit acum 10.000 de ani despre America
Articole online

Ce ne transmite Chan Hol 3 care a trăit acum 10.000 de ani despre America

O analiză a rămăşiţelor descoperite în peştera subacvatică Chan Hol din apropierea localităţii mexicane Tulum sugerează că ar fi existat mai multe grupuri de oameni care s-au stabilit pentru prima dată în America, acestea provenind ”din diferite puncte geografice de origine”.

Paleoindienii au fost primii oameni care au ajuns în aceste regiuni şi care au populat Americile.

Se estimează că ei au străbătut Podul Terestru Bering, numit şi Beringia, o suprafaţă străveche ce unea Asia şi America de Nord, în timpul ultimei perioade glaciale, cu peste 12.000 de ani în urmă, înainte de a migra în regiunea Patagonia din America de Sud.

 

Diferit

Cercetătorii susţin că forma şi structura craniului Chan Hol 3 este diferită de cea a altor schelete descoperite în aceeaşi zonă şi provenind dintr-o perioadă similară, ceea ce ar indica ”cel puţin două populaţii paleoindiene diferite morfologic”.

”Noile rezultate sunt importante pentru că pun sub semnul întrebării ‘modelul tradiţional’ al populării Americilor cu o populaţie paleoindiană unică şi omogenă care migrează foarte rapid din Beringia în Patagonia, cu 12.000 de ani în urmă”, a declarat pentru Press Association, citată de Agerpres, una dintre autorii studiului, doctor Silvia Gonzalez, specialistă în geologie cuaternară şi geoarheologie la Universitatea John Moores din Liverpool, Marea Britanie.

”Rezultatele noastre indică faptul că cel puţin două populaţii paleoindiene diferite morfologic au coexistat în Mexic în urmă cu 12.000 până la 8.000 de ani, una în centrul Mexicului şi cealaltă în Peninsula Yucatan”, a precizat ea.

Analiza structurală a relevat că Chan Hol 3 avea capul rotund, cu pomeţi laţi şi fruntea plată, similar altor trei cranii găsite în peşterile din Tulum. Însă, potrivit cercetătorilor, caracteristicile craniului ei sunt diferite de cele ale scheletelor paleoindiene, cu capul lunguieţ, descoperite în regiune.

”Scheletele Tulum pot indica fie că mai multe grupuri de oameni au sosit iniţial pe continentul american din diferite puncte geografice de origine, fie că a existat suficient timp pentru ca un grup mic de colonişti timpurii care trăiau izolaţi în Peninsula Yucatan să dezvolte o morfologie diferită a craniului.

În ambele cazuri, istoria colonizării timpurii a Americilor pare să fie mai complicată şi ar putea să dateze cu mii de ani mai devreme decât se credea, potrivit noilor date despre morfologia umană”, a adăugat Gonzalez.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola