Şi totuşi, anunţul a provocat un incident public, căci autorul a refuzat premiul din proprie iniţiativă (de notat că premiul are şi o importantă componentă financiară, nu doar pe cea onorifică).
O singură persoană îl mai respinsese, în istoria decernării premiului, în aceeaşi manieră: vietnamezul Le Duc Tho, în 1973, scrie history.info.
Motivul
Sartre a explicat motivul deciziei luate într-un text publicat de cotidianul francez Le Figaro.
Mai întâi, a deplâns faptul că decizia lui a provocat un scandal public. Sartre a explicat că a respins premiul pentru că un scriitor trebuie să rămână independent faţă de instituţiile care atribuie astfel de premii.
El nu dorea ca Premiul Nobel să îl transforme şi asocieze cu Academia Regală de Ştiinţe din Suedia.
Sartre a mai subliniat şi faptul că Premiul Nobel nu îi tratează egal pe scriitorii adepţi ai diferitelor ideologii şi nici pe cei de toate naţionalităţile, şi că preferă modelele occidentale.
Sartre a dovedit că este un om al principiilor. Anterior, refuzase aderarea la Legiunea de Onoare franceză şi ar fi refuzat şi Premiul Lenin, dacă i-ar fi fost oferit.
Totuşi, este laureat
Cu toate astea, decizia atribuirii unui Premiu Nobel nu poate fi revocată, aşa că Sartre este considerat în continuare drept laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 1964, în ciuda refuzului său categoric de a-l accepta, subliniază sursa citată.
Nici 2019 nu a fost lipsit de turbulenţe în materie de laureaţi ai premiului, şi asta chiar la Literatură.
Scriitorul austriac Peter Handke, desemnat laureat al premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2019, a declarat că a fost "surprins" de primirea acestui premiu, decizie pe care a numit-o "foarte curajoasă", având în vedere "toate disensiunile" provocate de opera şi angajamentele sale.
Autor controversat, Peter Handke a cerut în cursul carierei sale "desfiinţarea" premiului Nobel pentru Literatură, pe care l-a numit "o canonizare falsă care nu aduce nimic cititorului".
Luptător intelectual împotriva convenţiilor, Handke s-a aflat în centrul unor aprige controverse din cauza poziţiilor sale prosârbe, mai ales în momentul intervenţiei forţelor NATO împotriva Serbiei din cauza conflictului din Kosovo, în 1999.
În 2006, el a provocat indignare când a participat la înmormântarea lui Slobodan Milosevic – decedat în închisoare, în aşteptarea procesului pentru crime de război şi împotriva umanităţii.
“Lumea, aşa-numita lume ştie totul despre Iugoslavia, Serbia. Lumea, aşa-numita lume, ştie totul despre Slobodan Milosevic', a declarat el atunci. Aşa-numita lume nu este lumea. Eu, eu nu ştiu adevărul. Dar mă uit. Ascult. Simt. Îmi amintesc. Întreb. De aceea sunt prezent astăzi, alături de Iugoslavia, de Serbia, de Slobodan Milosevic”, a declarat austriacul.
Întrebat despre aceste subiecte, el a refuzat să aibă vreo "poziţie politică": "Natura mea este cea a unui scriitor, nu a unui jurnalist", a spus el.
În ceea ce priveşte criticile sale faţă de premiul Nobel, Handke a declarat că a vorbit "în calitate de cititor, nu de autor". A dat totuşi asigurări că va merge la decernarea premiului.
Istoric
Premiul Nobel pentru Literatură, acordat, anual, de Academia Suedeză, răsplăteşte cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.
Încă de la primul premiu decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată, fără discriminare, autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.
Dintre cei 114 laureaţi ai acestui premiu, 14 sunt femei. Premiul Nobel pentru literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi – în 1904, 1917, 1966, 1974. Premiul nu a fost acordat în anii: 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942, 1943, potrivit www.nobelprize.org.
În 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de către conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964, Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă.
Cei mai mulţi laureaţi sunt scriitori de limbă engleză (29), urmaţi de cei de limbă franceză (14), de limbă germană (13), de limbă spaniolă (11), în total fiind reprezentanţi ai 25 de limbi.
În galeria marilor personalităţi distinse cu acest premiu s-au înscris oameni de cultură precum Anatole France (1921), Thomas Mann (1929), T.S. Eliot (1948), Albert Camus (1957), Pablo Neruda (1971), Gabriel García Márquez (1982), Harold Pinter (2005), Orhan Pamuk (2006), Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008).
