Rescrierea jurnalului a fost „o abordare care vizează să ne confruntăm cu trecutul asupra căruia suntem încă obligaţi să reflectăm astăzi, la 25 de ani după război”, adaugă artistul plastic de 39 de ani. Pentru că, deşi justiţia prevalează, rănile conflictelor care au dezbinat fosta Iugoslavie rămân deschise.
Miladinovic a ales să meargă pe altă cale, examinând zilnic arhivele, intrând în fiecare detaliu al trecutului turbulent al ţării sale.
În lucrările sale anterioare, artistul a recopiat documente şi jurnale, precum o listă de obiecte descoperite în gropile comune legate de conflictul din Kosovo (1998-1999).
Ultima sa expoziţie, intitulată „Caietul”, nu este decât ultima reprezentare a jurnalului care are propria sa istorie. Acesta include un număr de 18 caiete, descoperite de anchetatorii TPII în urmă cu zece ani în spatele unui zid fals în casa soţiei lui Mladic.
Fugar
La vremea respectivă, generalul era încă fugar şi nu avea să fie arestat până în 2011, după 16 ani în care a stat ascuns.
Scris de mână în sârbă, în alfabetul chirilic, jurnalul a fost apoi transpus în versiune digitală de către o echipă de grafologi şi apoi tradus în engleză şi franceză pentru uzul tribunalului.
În cadrul proiectului său, Miladinovic a retradus aceste texte în limba sârbă din engleză.
Unul din pasajele din jurnal listează numărul exact de sârbi din diferite oraşe din Bosnia, o contabilizare ce aminteşte de curăţarea etnică ce a urmat când Mladic a format entitatea majoritar sârbă în zonele locuite înainte de conflict şi de croaţi şi musulmani.
„Avem un stat la îndemână, trebuie doar să punem mâna pe el”, a scris el, relatând o conversaţie cu Momcilo Krajisnik, un lider politic al sârbilor din Bosnia condamnat şi el de justiţia internaţională.
Părerile personale ale lui Mladic sunt greu de remarcat. La un moment dat, scrie sub cuvintele „contribuţia mea” o listă de lucruri necesare populaţiei sârbe din Bosnia. Pe această listă apar cuvintele „unitate”, „forţă de muncă şi ofiţeri”, „fonduri pentru a duce războiul” şi „aliaţi”.
Expoziţia de la galeria Eugsberg a stârnit mai mult interes în străinătate, ceea ce nu-l surprinde pe Vladimir Miladinovic. „Ea se străduieşte să facă opusul a ceea ce societatea vrea să facă, să uite, să nege, să şteargă subiecte atât de importante din trecut“, spune el.
