Evenimentul Istoric > Articole online > Ce ascund tunelurile secrete de la Buchenwald
Articole online

Ce ascund tunelurile secrete de la Buchenwald

O investigaţie jurnalistică a relevat posibila existenţă a mai multor galerii subterane în incinta lagărului nazist.

Experţi ai Oficiului de Stat pentru Conservare şi Arheologie din Turingia (Landesamt für Denkmalpflege und Archäologie) şi ai Fundaţiei Monumentelor Buchenwald şi Mettelbau-Dora au început, în toamna lui 2019, să efectueze noi săpături în lagărul de exterminare nazist din Buchenwald, în căutarea unor noi galerii subterane. Trebuie să afle dacă ele există cu adevărat şi ce ar putea ascunde.

O anchetă jurnalistică efectuată pentru reţeaua de televiziune MDR a dezvăluit că ar putea exista mai multe tuneluri secrete în câmp, în afara celor două deja cunoscute.

Ani de zile s-a speculat că pot exista în Buchenwald opere de artă ascunse de nazişti.

Exterminare

În lagărul de exterminare, unul dintre cele mai mari construite de nazişti, au fost închişi peste 250.000 de oameni în cei opt ani în care a fost în funcţiune, din 1937 până în 1945, aminteşte epochtimes-romania.com.

Dintre aceştia, aproximativ 56.000 au murit în acest loc, asasinaţi sau din cauza bolilor şi a foamei.

Buchenwald a gestionat cel puţin 87 de sub-lagăre situate în toată Germania, de la Duesseldorf pe Rin până la graniţa Protectoratului Bohemia-Moravia din est, aşa cum este indicat în Enciclopedia Holocaustului din Muzeul Memorial al Holocaustului american.

Prizonierii au fost nevoiţi să lucreze în fabrici de arme, în cariere şi în proiecte de construcţii, în cele mai severe condiţii.

Şocul

La 11 aprilie 1945, soldaţii americani au intrat în lagărul nazist de la Buchenwald şi au încremenit. Ceea ce au descoperit acolo depășea cu mult orice imaginație. 

Americanii care au fost martorii teribilelor descoperiri au fost atât de impresionaţi încât au ordonat locuitorilor oraşului Weinmar să viziteze lagărul ca să vadă cu propriii lor ochi ororile naziste.

Peste 20 de mii de oameni au fost găsiţi în lagărul de concentrare, toți piele și os, cu ochii aproape ieșiți din orbite, îmbrăcați în zdrențe. În blocul nr. 10 din lagăr americanii au găsit 500 de femei evreice rezervate „experienţelor” ştiinţifice.

În baraca numărul 66, au găsit peste 1000 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 8 și 20 de ani, toți evrei de origine maghiară, poloneză, română sau litualiană, care scăpaseră de ”soluția finală”.

Descoperiri

După eliberarea lagărului de concentrare, în aprilie 1945, trupele americane au descoperit două buncăre secrete ale SS închise în cariera de la Buchenwald, pline cu obiecte personale ale deportaţilor şi victimelor Holocaustului.

Deşi în anii ’90 au fost efectuate explorări geologice în împrejurimi, cu suspiciunea că ar putea exista şi alte galerii, lucrările s-au oprit, informaţiile privind eventualele comori s-au dovedit nefiabile.

Subiectul a fost uitat până când jurnalistul Peter-Hugo Scholz a reluat ancheta împreună cu geologi, istorici şi cei pasionaţi şi a găsit documente şi fotografii noi până acum necunoscute. Seria documentară de şapte episoade a lui Scholz, acum decedat, intitulată „Depozitele secrete din Buchenwald”, a fost factorul declanşator al noilor săpături din cariera lagărului de exterminare.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola