Evenimentul Istoric > Articole online > Cât de încrezători sunt cetăţenii din statele NATO că Armata americană îi va ajuta, în cazul unui atac rusesc
Articole online

Cât de încrezători sunt cetăţenii din statele NATO că Armata americană îi va ajuta, în cazul unui atac rusesc

Potrivit acestui sondaj de opinie, 60% dintre cetăţenii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice cred că Statele Unite vor apăra militar o ţară a NATO în cazul unei incursiuni ruse.

Doar 29%, în medie, consideră că Statele Unite nu vor veni în ajutor, iar restul nu se pronunţă, precizează Pew Research Center, care a realizat sondajul.

Institutul de sondare, care efectuează această anchetă de opinie asupra NATO la fiecare doi ani, notează că răspunsurile la această întrebare au variat considerabil începând cu 2015, aliaţii fiind mai divizaţi pe această temă.

Proporţia cetăţenilor siguri că Statele Unite vor veni în ajutorul lor a scăzut astfel cu 8 puncte procentuale între 2015 şi 2019 în Franţa, cu 5 puncte în Germania, cu 3 puncte în Canada şi cu 16 puncte în Ungaria.

În schimb, a crescut cu 7 puncte în Marea Britanie şi în Italia, şi cu 6 puncte în Turcia.

Dar cine are încredere în Alianţa Nord-Atlantică? 53% dintre cetăţenii ţărilor membre au, iar 27% nu au.

Germanii (57%) şi americanii (52%) sunt în medie, polonezii sunt în frunte (82%), iar turcii la coadă (21%).

Publicat luni, sondajul a fost realizat în vara lui 2019 pe un eşantion de 21.000 de persoane, în 19 ţări.

Aşa cum s-a întâmplat deja în 2015, cetăţenii ţărilor NATO nu îşi manifestă entuziasmul faţă de ideea că ţara lor să vină în ajutorul altei ţări a Alianţei atlantice în caz de agresiune rusă.

Numai în 5 din cele 16 state membre vizate de acest studiu – Olanda, Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Lituania – majoritatea respondenţilor cred că ţara lor ar trebui să participe la o operaţiune militară pentru a respecta obligaţiile articolului 5 din tratatul fondator al NATO, care stipulează că un „atac împotriva unui aliat este considerat un atac împotriva tuturor aliaţilor”.

Această proporţie scade la 41% în Franţa şi Spania, 36% în Cehia, 34% în Germania, 33% în Ungaria şi 32% în Turcia şi Slovacia. Doar 25% cred acest lucru în Grecia şi Italia, şi abia 12% în Bulgaria.

Registration

Aici iti poti reseta parola