România nu afirmă că Rusia este „un stat inamic”, ci menţionează comportamentul acestei ţări, „care a fost agresiv, în anii trecuţi”, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
„Nu este o schimbare bruscă, nu este o schimbare radicală, cu siguranţă. Dacă cineva urmăreşte politica României ca membru NATO şi ca partener strategic al SUA în regiune, pe Flancul Estic, la Marea Neagră, poate observa că Strategia noastră de Apărare a Ţării, draftul recent prezentat pentru a fi adoptat de Parlamentul României, este pe o linie de continuitate cu strategiile de Apărare anterioare ale României şi nu este ceva neobişnuit să marcăm comportamentul Rusiei în regiune.
Nu este doar o analiză a României, face parte din analiza noastră din cadrul NATO, UE şi este o decizie comună a aliaţilor să remarce că acţiunile Rusiei în regiunea Mării Negre generează riscuri”, a explicat Aurescu, citat de Agerpres.
El a vorbit, în acest sens, de transparenţă
„Când menţionăm ce a făcut Rusia în regiune, lucru evident pentru toată lumea, vrem să fim transparenţi, vrem să fim previzibili, vrem să abordăm subiecte care sunt surse legitime de îngrijorare şi bineînţeles nu vrem să provocăm pe nimeni.
Pur şi simplu prezentăm faptele. Dacă vă uitaţi la ce s-a întâmplat în regiune, în anii trecuţi, cred că este clar.
De exemplu – a fost Crimeea ocupată legal? Putem să ne întrebăm asta. Creează exerciţiile Rusiei în Marea Neagră, atât cele ofensive, cât şi cele defensive, o atmosferă paşnică? Putem vorbi de o militarizare a Crimeei?
Perpetuarea conflictelor din regiune, precum cele din Transnistria, Donbas sau Caucaz marchează o atmosferă paşnică în regiune? Cred că răspunsurile la aceste întrebări sunt evidente şi nu e nevoie să ne repetăm. Asta am menţionat în Strategia Naţională”, a punctat ministrul Afacerilor Externe.
Federaţia Rusă nu este văzută ca „stat inamic”
„Contrar a ceea ce au subliniat media ruse, nu spunem că Rusia este un stat inamic. Am observat că asta a fost un soi de mantra a analizelor şi articolelor din presa rusă, referitor la Strategia noastră.
Menţionăm comportamentul Rusiei, care a fost agresiv, în anii trecuţi, menţionăm faptul că o parte din aceste acţiuni au încălcat legislaţia internaţională, principiile şi normele legislaţiei internaţionale, fapt din nou evident şi în contextul acestei poziţionări a Rusiei în regiune şi pe Flancul Estic, bineînţeles că atrage îngrijorări naturale din partea României şi a aliaţilor NATO.
De aceea, NATO a adoptat multe măsuri defensive şi de descurajare pe Flancul Estic”, a mai afirmat Bogdan Aurescu.
Foto: Putin, plimbându-se cu temuta sa bandă de motocicliști prin Crimeea pe care a ocupat-o