Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Casa unde a locuit Frank Sinatra vândută pentru 21,5 milioane de dolari
Articole online

Casa unde a locuit Frank Sinatra vândută pentru 21,5 milioane de dolari

Chiriaș timp de un deceniu

Frank Sinatra a fost cântăreț, producător, actor american cu origini italiene, care a rămas pentru mulți o figură controversată din cauza legăturilor sale cu figurile criminale și pentru atitudinea sa agresivă față de presa acelor vremuri.

Vizitatorii pot vizita fosta casă a lui Sinatra, unde vor descoperi camera în care cânta la pian sau locul în care a distrat cele mai mari nume de la Hollywood. Puțin mai departe de casă, se poate vedea o căsuță pentru oaspeți, unde la un moment dat a trăit și Marilyn Monroe.

Casa este vândută pentru 21,5 milioane de dolari, însă în prezent generează aproximativ un milion de dolari din spectacolele Mad Men, Dream Girls și Californication. Pe terenul din jurul casei au fost construite zece case noi. Este situată în apropierea Los Angelesului, în Chatsworth, fiind construită în 1949 pentru Dora Hutchinson, o moștenitoare, care i-a închiriat-o lui Sinatra timp de un deceniu.

Probleme privind casa lui Sinatra

Casa este construită pe un teren de cinci hectare, aflându-se la capătul unei căi de acces spre Los Angeles, aflându-se pe un teren privat care are vedere la rezervația naturală Chatsworth care are 536 de hectare. Rezervația naturală a fost apreciată și de actrița Judy Garland și de soțul ei, regizorul Vincente Minnelli, care și-au reînnoit jurămintele în acest loc.

După ce a locuit un deceniu la Byrdview Estate, Sinatra a cumpărat Villa Maggio, o casă cu cinci dormitoare în Palm Desert, în 1967. Acea proprietate, la margine văii Coachella, fiind construită pe un teren de peste două hectare, a intrat din nou pe piață spre vânzare în iunie anul acesta, cu prețul de 4,25 milioane de dolari. Această casă a tot fost listată și retrasă de pe piață timp de 15 ani, însă nimeni nu a cumpărat-o.

Registration

Aici iti poti reseta parola