La descinderea operată de organele Poliției de moravuri au fost găsite în locuința Niculinei Trailovici următoarele persoane: Minodora Popescu, domiciliată în strada Ion Oarcă 7 (cartierul Panduri), Florina Gheorghiu din str. Romană 145, Ștefan Rohrlich, student la Drept, domiciliat în str. Popa Petrea 28, și Hary Herșcovici, funcționar, din str. Serei 15.
Cu prilejul interogatorului, Florina Gheorghiu de prefesiune telefonistă a declarat că venise în vizită la nașa sa, Niculina Trailovici, fără să știe cu ce se ocupă aceasta.
D-na Trailovici a rugat-o prin telefon să-i procure niște săpun și dânsa a executat dorința nașei.
N-ar fi prin urmare decât o victimă.
Mai sinceră, Minodora Popescu a recunoscut scopul real al vizitei sale la Niculina Trailovici: se întâlnea în acea casă cu diferiți bărbați.
Vizitatorii au recunoscut că, într-adevăr, nici ei nu veneau acolo pentru a sta de vorbă, Harry Herșcovici precizând chiar că a mai recomandat patroanei pe prietenul său Jean Westfried.
Față de mărturiile persoanelor găsite în locuință și de indiciile anchetatorilor, Niculina Trailovici a fost nevoită să recunoască într-adevăr că înlesnea întâlniri amoroase acolo și, mai mult chiar, că primea câte 2000 lei din cei 10.000 lei ce încasau prietenele sale pentru fiecare ședință.
La întrebarea dacă poseda sau nu autorizație de funcționare pentru casă de rendez-vous, răspunsul coanei Niculina a fost:
Nu are autorizație și nici nu s-a gândit să aibă, deoarece locuința sa nu se poate chema casă de rendez-vous dacă își primește prietenii și câteodată pritenele care aveau întâlnire cu drăguții lor.
În actele dresate de organele de Poliție se arată că, în repetate împrejurări, Niculina Trailovici primea personal bărbați, în afară de acei cărora le înlesnea întâlniri cu persoane de sex contrariu.
Sursa: Gazeta Municipală din 26 mai 1946