Moartea lui Mahomed rămâne învăluită în mister. Se pare însă că și-a sfârșit zilele neputincios, abuzat de cei din jur. Nu în 632, ci doi ani mai târziu. Şi nu la Medina, ci în Gaza.
Aceasta este concluzia șocantă a cercetărilor efectuate de Hela Ouardi, profesoară de literatură și civilizație la Tunis și cuprinse în cartea sa, „Les derniers jours de Muhammad” („Ultimele zile ale lui Mahomed”), apărută în noiembrie 2017 la editura Albin Michel.
O tragedie shakespeariană
Iată mai jos un interviu acordat de Ouardi ziarului Le Point pe marginea acestui subiect.
Așa cum îl descrieți, sfârșitul lui Mahomed este o adevărată tragedie shakespeariană…
Într-adevăr, profetul islamului trece prin numeroase încercări la sfârșitul vieții sale: își pierde unicul fiu, pe care îl adora; suferă înfrângeri militare în fața creștinilor din Bizanț, ceea ce îi slăbește autoritatea printre musulmani. Atunci cade grav bolnav și nu mai este ascultat, ba este împiedicat chiar să își scrie testamentul și i se administrează medicamente pe ascuns…
După moartea sa, fiica lui Fatima va fi violentată și va muri, se spune, în urma consecințelor acestei agresiuni. Soțul ei, Ali, va fi numit calif, dar va sfârși asasinat iar copiii lor vor fi masacrați. Așadar, putem vorbi despre o tragedie.
A fost asasinat?
Mahomed se temea de cei din jur să nu fie omorât
Potrivit izvoarelor musulmane, la sfârşitul vieţii a fost ţinta mai multor atentate. Se temea de anturajul său şi când a fost forţat să ia un medicament, el le-a cerut persoanele aflate de faţă să ia ele poţiunea mai întâi. Potrivit unor autori musulmani, ar fi murit de pleurezie. Însă cele mai vechi biografii musulmane afirmă că ar fi fost otrăvit de o evreică din Khaybar. Această teză îi încurcă pe teologii islamici care consideră că ar putea dăuna prestigiului profetului. Astfel, doctorii de la Universitatea Al-Azhar recunosc că a fost otrăvit, dar spun că a supravieţuit trei ani otrăvii, dovadă a intervenţiei divine…
Şi cadavrul său a fost cu adevărat abandonat?
Da, a fost lăsat neîngropat timp de trei zile, ceea ce este mai mult decât uimitor într-o zonă atât de călduroasă ca Arabia, unde tradiţia cere ca morţii să fie îngropaţi imediat. Textele vorbesc chiar despre descompunerea corpului.
Două ipoteze majore pot explica această situaţie. Mai întâi refuzul. Cei din jurul lui nu pot să creadă că a murit şi se gândesc că va învia. Nu promitea Mahomed sfârşitul lumii?
Al doilea motiv ar putea fi mai politic şi este invocat mai ales de către şiiţi: aceste trei zile le-au permis lui Abu-Bakr şi Umar să îndepărteze familia lui Mahomed şi să se organizeze pentru a-i urma la conducere. Aveau nevoie de timp pentru a pune în aplicare ceea ce am putea numi o „lovitură de stat”.
Anumite izvoare evocă prezenţa tribului Aslamilor, pe care Abu Bakr i-a scos pe străzile Medinei ca pe o miliţie înainte de înmormântarea profetului, pentru a descuraja orice mişcări de contestare. Aceasta, deoarece medinezii, la care Mahomed venise să se refugieze cu primii săi adepţi, după ce părăsise Mecca în 622, nu mai doreau locuitori ai Meccăi, pe care îi considerau inferiori şi voiau să-şi numească ei înşişi şeful. Abu Bakr s-a impus prin vărsare de sânge, ducând ceea ce s-au numit „războaiele de apostazie”.
Nu avea moștenitori direcți
Problema islamului care se năştea era deci că Mahomed nu îşi pregătise succesiunea…
Nu avea un fiu direct, doar nepoţi, gineri sau socri, Abu Bakr, Umar, Ali şi Uthman, care vor fi primii patru califi. Între ei se va juca succesiunea. Problema politică pe tărâmul islamului a rămas până astăzi o chestiune de familie.
Vorbiţi de Medina dar spuneţi şi că Mahomed nu a murit în acest oraş, aşa cum afirmă tradiţia, ci la Gaza…
Izvoarele ne-musulmane contemporane cu epoca profetului atestă prezenţa acestuia la Gaza în 634. Trebuie să amintesc că străbunicul lui Mahomed, Haşim, a murit el însuşi la Gaza.
Dar de ce aceste schimbări de loc şi de dată?
Profetul slăbit
Probabil din motive politice. Istoria sa a fost „scrisă” pentru necesităţile unei legitimări a puterii.
Cartea dumneavoastră descrie un profet bătrân, manipulat de nevestele sale şi de prieteni. Astăzi, am spune că a fost victima unui abuz de slăbiciune. Când începe cultul care va face din el „pecetea islamului”?
În timpul Omeiazilor, probabil, dar nu se ştie exact cum. Procesul trebuie să fi fost lent. Toţi descendenţii săi au fost eliminaţi, deci nu mai exista riscul instaurării unei dinastii de drept divin. Noua dinastie, care este şi ea originară din Mecca, dar care s-a opus totuşi profetului la începutul Revelaţiei sale, va putea folosi acest cult pentru a-şi asigura legitimitatea.
Aţi efectuat o investigaţie de tip ştiinţific, aparatul de note o dovedeşte. Dar pe ce vă bazaţi pentru a afirma asemenea lucruri?
Pe tradiţia musulmană, bineînţeles! În ciuda a ceea ce se poate crede, totul a fost scris, este suficient să îţi dai osteneala să citeşti textele. Cartea mea nu este o lucrare de ficţiune. Este rezultatul a trei ani de citire atentă a Coranului, a hadithelor, adică a faptelor şi zicerilor atribuite profetului şi relatările biografice publicate după moartea sa.
Dar istoricii pun sub semnul întrebării credibilitatea acestor surse religioase care au fost scrise cu un scop apologetic…
Aşa este. Mai întâi, trebuie precizat că aceste surse, în ciuda lipsei lor de credibilitate istorică, nu pot fi ocolite. Dacă le ignorăm, istoria naşterii islamului s-ar reduce la două fraze. Deci, trebuie citite, însă ca documente, nu ca monumente. Însă, pe de o parte, regăsim aceleaşi fapte în scrieri cu surse foarte diferite, şi, pe de altă parte, aceste texte care ar putea folosi limba de lemn, nu ezită să spună lucruri uimitoare, uneori chiar contrare intereselor părţilor pe care le servesc.
Testamentul Profetului
Astfel, credeam că faptul că Mahomed a fost împiedicat să-şi scrie testamentul era o invenţie a şiiţilor, care susţin că-l alesese pe Ali drept succesor, dar că Abu Bakr şi Umar l-au împiedicat. Or, textele sunnite relatează şi ele acest episod, ceea ce totuşi nu era în interesul lor. Te poţi gândi că este aici un început de adevăr, chiar dacă istoricul trebuie să păstreze evident o distanţă critică.
Dacă Mahomed aştepta sfârşitul vremurilor, înseamnă că nu voia să creeze o religie. Adevăratul fondator al islamului nu este mai degrabă Abu Bakr?
Într-adevăr, succesorii săi şi în primul rând Abu Bakr au dat un viitor religiei sfârşitului vremurilor. Mai mult, cucerind Orientul Apropiat, au dat religiei arabilor o anvergură universală.
