A sihăstrit pe valea pârâului Râmeț (județul Alba), apoi a fost egumen al Mănăstirii Râmeț, de pe Valea Geoagiului, în Munții Trascăului.
În 1377 era Arhiepiscop la Arhiepiscopia Geoagiului din Apuseni, potrivit unei inscripții de pe un perete în biserica din Râmeț.
În tradiția locului se spune că Sfântul Ghelasie avea 12 ucenici cu care se ruga, postea și săvârșea Sfânta Liturghie.
Mânca doar sâmbăta și duminica, în timpul săptămânii având drept hrană doar Sfintele Taine.
Când a trecut la cele veșnice, Sfântul Ghelasie a fost înmormântat lângă biserica veche a Mănăstirii Râmeț. Cu timpul, locul trupului său a fost uitat.
Moaștele sale au fost scoase la iveală de o întâmplare minunată, în 1925: după o ploaie torențială, a fost văzut un cap de om care a înconjurat biserica veche de la Râmeț și s-a oprit lângă altar.
Apoi, alte două capete au fost scoase la iveală de ape. Toate trei au fost îngropate în dreapta vechii biserici. Ele au fost însă din nou dezgropate după ce călugării de la Râmeț au observat că în locul unde fuseseră îngropate zăpada se topea în fiecare an.
Dintre cele trei capete, cel al Sfântului Ghelasie a fost identificat după ce o femeie cu epilepsie s-a vindecat pe loc atunci când la atins.
Capul său binemirositor, păstrat într-o raclă la Mănăstirea Râmeț, săvârșește și azi multe tămăduiri și alte minuni.
Sfântul Ghelasie a fost canonizat în 1992, stabilindu-se ca zi de prăznuire data de 30 iunie.
