Evenimentul Istoric > Articole online > Cântecul tânărului român Timofti ucis de bolșevici peste Nistru că a fugit de înrolare în Armata Roșie
Articole online

Cântecul tânărului român Timofti ucis de bolșevici peste Nistru că a fugit de înrolare în Armata Roșie

Românii de peste Nistru îndurau foametea și teroarea instaurată de bolșevici în URSS, mărturie fiind folclorul cules în anii 1922-1924 și publicat în Anuarul arhivei de folklor al Academiei Române pe anul 1939.

Timofti

 

Frundzîșoară d-un nohut,

Of, di ci maicî m-ai făcut?

– Ieș, Timofti, din mormânt,

Vedz jîdanii cum ti vînd

Și moscalii te-o-mpușcat.

Șasî gloanț în tin-o dat.

Nu pre mult ăi alergat.

La pomînt tu ăi chicat.

Jîdanii te-o-ncongiurat,

Cu postoronca te-o legat,

Pi murgu l-o-nhămat

Șî Dubăsarii o-ncongiurat.

Sora ta Sașa o audzît

Și-n fuga mari o vinit.

În glas mari le striga,

Șî jîdanii n-o lăsa.

Șî cu funia o lega.

Ie la funi nu sî da

Șî-n gura mari tot țîpa:

– Ieș, Timofti, din mormînt

Șî fă umbrî pi pomînt.

Vedz jîdanii cum ti vând!

Acest cântec are următoarea poveste:

În satul Coșnița din raionul Dubăsari, tânărul Timofti, orfan de tata, n-a răspuns la ordinul de mobilizare al Sovietelor pentru a lupta împotriva polonezilor în 1920.

Împreună cu alți flăcăi s-a ascuns în pădurea din sat.

Dar pe urmă fiind alungat și-a mutat ascunzătoarea în cerdacul casei, unde a fost prins de soldații bolșevici și dus la Dubăsari, reședința raionului, legat de mâini și de picioare.

Acolo, autoritățile l-au dezbrăcat, l-au legat de un cal cu o funie și – în fuga mare – au înconjurat Dubăsariul.

Apoi, când abia mai răsufla, a fost împușcat.

Scena s-a petrecut în vara anului 1920, în văzul tuturor.

Mama tânărului a murit pe loc, iar sora de care amintește cântecul, a înnebunit.

Cântecul a fost compus de un cerșetor orb, care cânta la ușa bisericii, de unde a fost cules.

Jalea înstrăinării

Nota dominantă în poezia populară transnistreană era cântarea înstrăinării și a Nistrului, mai explică autorul articolului din care citez:

„Această înstrăinare reflectează în cuvinte mișcătoare jalea seculară abătută asupra frânturii neamului aruncate peste Nistru.
Astfel, ea amintește locurile părăsite:

La noi era șî vara, varî
Șî primăvara, primăvarî,

ca apoi să plângă:

Di atîta-nstreinari
Nu pot mergi pi cărări.
Ard-o focu di streinătăți,
C-am agiuns tari diparti,
Pisti Nistru, pisti api,
Undi nici hîrtia nu răzbati.

România apare în cântecele acestea subt numele de „țară”. Românii transnistreni n-au uitat-o niciodată, cu toate vicisitudinile vremurilor.

De acea nu fără nădejde, și întocmai ca fiul rătăcit, cântărețul de pe acele meleaguri spune cu amar:

Dimineața, când mă scol
Es afarî-ncetișor
Șî mă uit în țarî cu dor.”

Sursa: N. P. Smochină, Din literatura populară a românilor de peste Nistru, Anuarul arhivei de folklor al Academiei Române pe anul 1939

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA