Evenimentul Istoric > Articole online > Când radiațiile echivalente cu 100 de bombe de la Hiroshima au otrăvit Europa
Articole online

Când radiațiile echivalente cu 100 de bombe de la Hiroshima au otrăvit Europa

miilor de „lichidatori” îi va limita consecințele. Cu toate acestea, toată Europa va fi afectată.

Răspândirea norului radioactiv asupra Europei. Observați cum radiațiile puternice au ocolit miraculos România

Catastrofa de la Cernobîl a fost consecința mai multor erori umane, după un experiment care a încercat să îmbunătățească sistemul de securitate.

 

Explozia din interiorul reactorului 4 a răspândit în atmosferă o cantitate de radiații echivalentă cu o sută de bombe de la Hiroshima.

Imagine dintr-o școală din Pripiat, la 3 kilometri de epicentru

Tehnicienii de la centrală și echipele de pompieri care au intervenit la fața locului au fost condamnate din start.

Clădire de birouri în Pripiat

A doua zi, cei 45.000 de locuitori ai orașului Pripiat, situat la trei kilometri de centrală, au fost evacuați în grabă. Nu se vor mai întoarce niciodată la casele lor.

Coafor

În 1986, în total, 116.000 de persoane au fost obligate să părăsească zona, apoi alte 230.000 în anii următori.

La Kremlin, se tace mâlc. URSS-ul lui Mihail Gorbaciov, care se dorește promotorul noii „glasnost” („transparență”), se ascunde în spatele zidurilor groase de tăcere, în cel mai clasic stil stalinist.

Creșă în Pripiat

Pe 28 aprilie, experții suedezi au fost cei care au dat alarma, deoarece norul radioactiv, împins de curenții de aer, se deplasa spre Europa, ajungând până în Franța, Olanda sau Turcia.

Țările europene reacționează, luând măsuri de protejare a populației.

Centrul de comandă al centralei

În acest timp, la Cernobîl se fac eforturi în tentativa de a menține situația sub control. Cei care vor fi numiți „lichidatorii” (militari, pompieri, polițiști, angajați ai centralei) sunt mobilizați pentru decontaminare, curățire și construirea unui cofraj din beton în jurul reactorului avariat.

Prost echipați, fără o protecție veritabilă, nu pot rămâne în focar mai mult de două sau trei minute, fără riscul de a fi iradiați mortal.

Mulți dintre ei vor pieri sau se vor îmbolnăvi din cauza expunerii la radiații: cazurile de leucemii, cancere ale tiroidei, ale măduvei osoase.

Pe 14 mai, Mihail Gorbaciov vorbește în sfârșit la televiziune. Timp de 45 de minute, el dă explicații despre catastrofa nucleară. Recunoaște că, în primele zile, puterea sovietică nu a priceput dimensiunile exacte ale nenorocirii.

Astăzi, cinci milioane de ucraineni, belaruși și ruși locuiesc în teritoriile iradiate în diverse grade. În ciuda pericolului, unii „deplasați” au revenit să trăiască în condiții mizerabile în regiunea Cernobîl, unde își aveau locuințele înainte de catastrofă.

Într-o manieră surprinzătoare, zona a devenit o rezervație a animalelor sălbatice (zimbri, lupi, mistreți, șoimi…).

Cernobîl și împrejurimile sale cvasi-pustii au devenit și o atracție turistică sinistră, unde temerarii vin să vâneze imaginii teribile.

Registration

Aici iti poti reseta parola