Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Când naziștii americani au organizat un miting la Madison Square Garden (VIDEO)
Articole online

Când naziștii americani au organizat un miting la Madison Square Garden (VIDEO)

În interiorul faimoasei incinte, peste 20.000 de persoane au ridicat brațul drept în sus, semnul salutului nazist, către un portret înalt de 10 metri al lui George Washington, flancat de svastici.

În afara sălii, s-au strâns aproximativ 100.000 de protestatari și numeroase forțe de poliție.

Organizatorul evenimentului din 20 februarie 1939 – prezentat pe un afiș de la intrare ca „miting pro-american” – era Bund („federație”, în germană), un grup americano-german antisemit.

În anii 1930, Bund a organizat tabere de vară naziste pentru tineri și familiile acestora.

La mitingul din acea seară au fost prezenți membrii organizației de tineret a Bund, precum și Ordnungsdienst (OD), o miliție de „vigilantes” a grupării, îmbrăcați în stilul ofițerilor SS, scrie History.

Lozincile afișate la miting cuprindeau mesaje precum „Opriți dominația evreilor asupra creștinilor americani” sau „Trezește-te America. Zdrobește comunismul evreiesc.”

Când liderul național al Bund, Fritz Kuhn, a ținut discursul de închidere, el l-a numit pe președintele Franklin Delano Roosevelt „Rosenfeld”, iar pe Thomas Dewey, procurorul districtului Manhattan, „Thomas Jewey”.

„Noi, cu idealurile noastre americane, cerem ca guvernarea să fie restituită poporului american, care a întemeiat-o”, a spus Kuhn, un american naturalizat care și-a pierdut cetățenia în timpu celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Dacă vă întrebați pentru ce luptăm în conformitate cu programul nostru, răspund: în primul rând, pentru dreptate socială în Statele Unite, care să fie conduse de albi americani de rasă pusă. În al doilea rând, pentru sindicate controlate de albi, eliberate de dominația evreiască dirijată de Moscova.”

Discursul lui Kuhn a fost întrerupt de un evreu american, pe nume Isadore Greenbaum, care s-a urcat pe scenă în semn de protest. Poliția și forțele de „vigilantes” ai Bund l-au imobilizat rapid și l-au bătut pe scenă.

Mulțimea a aplaudat, iar Greenbaum a fost aruncat jos de pe podium. Ulterior, poliția l-a acuzat de tulburare a ordinii publice și i-a administrat o amendă de 25 de dolari, aproximativ 500 de dolari la valoarea de astăzi.

În afara sălii, s-au înregistrat numeroase busculade cu poliția. La sfârșitul mitingului, unii dintre protestatari au reușit să străpungă cordoanele forțelor de ordine, astfel că destui naziști au plecat șifonați.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola