Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Când Mussolini a vrut să emigreze în America de disperare
Articole online

Când Mussolini a vrut să emigreze în America de disperare

Pe 23 martie 1919, în piața San Sepulcro din Milano, Benito Mussolini înființează primele „Fascii italiene de luptă” („Fasci italiani di combatimento”). Aceste grupări paramilitare vor forma nucleul viitorului Partid Național Fascist.

Înainte de Primul Război Mondial, când era militant socialist și revoluționar, viitorul Duce îi frecventase în Elveția pe exilații bolșevici.

Făcuse cunoștință cu teoriile lui Lenin potrivit cărora preluarea puterii trebuie să se bazeze pe o formațiune paramilitară constituită din revoluționari profesioniști.

Mussolini și-a construit propria mișcare pornind de la învățăturile lui Lenin, la care s-a adăugat talentul său de orator, dar și harisma personală. În special privirea ardentă îi fascina pe interlocutori.

Astfel, el îi atrage în jurul său pe „arditi”, foștii combatanți din trupele de elită, care au probleme să se adapteze la viața civilă.

Acestor tineri li se adaugă sindicaliști, victime ale nedreptăților economice, și alți dezmoșteniți ai soartei.

Tuturor, Mussolini le promite un program politic unificator, vag socialist și naționalist, însă foarte revoluționar.

El însuși se înscrie în continuitatea Risorgimento, mișcarea de unificare a Italiei din secolul al XIX-lea.

Astfel, Mussolini revendică în numele Italiei teritoriile promise prin Tratatul de la Londra, semnat în secret de Roma cu Londra și Parisul, în aprilie 1915.

De asemenea, el declară război socialismului și bolșevismului, dar denunță și capitalismul, cere desființarea Senatului și alegerea unei Adunări Constituante, eliminarea serviciului militar obligatoriu și instituirea unei republici laice.

Mai mult decât orice, însă, visul lui Mussolini este să remodeleze natura umană și să renască Omul Italian pentru a-l pune în serviciul unui Stat sacrosanct.

Acest lucru implică, după modelul Rusiei bolșevice, un regim totalitar, fără nici un fel de libertăți individuale, toate aspectele vieții private și sociale urmând a fi reglementate de către stat.

Programul lui Mussolini va cunoaște ulterior schimbări în funcție de circumstanțe.

La sfârșitul lui 1919, mișcarea fascistă este încă foarte marginală. Nu numără decât 17.000 de membri și nu are nici un ales în alegerile legislative din noiembrie.

Mussolini însuși nu strânge la Milano decât 4.800 de voturi față de cele 170.000 ale candidatului socialist.

În mișcarea naționalistă, el este eclipsat de prestigiul scriitorului Gabriele D’Annunzio. Decepția sa lui Mussolini este atât de mare încât se gândește să emigreze în America, scrie Hérodote.

Totul se schimbă în anul următor.

Fostul lider socialist continuă să folosească un  discurs revoluționar, anticapitalist și antiburghez, însă, în vara lui 1920, pe fondul tulburărilor social și grevelor tot mai numeroase din marile orașe industriale din nord și ale zonelor rurale din sud, el trece de partea contrarevoluției.

Creează o miliție în sânul partidului său. Sunt faimoasele „squadre”, ai căror membri („squadristi”) se deosebesc prin portul unei cămăși negre, de unde și supranumele lor.

Mussolini împrumută de la D’Annunzio rețetele care îi asiguraseră succesul mediatic: strigătul de război („A noi!”), salutul cu brațul drept ridicat în sus, pumnalul fluturat cu aer marțial, uniforma cu cămașă neagră…

În afara legii, milițiile sale, înarmate cu bâte, pe motociclete, străbat orașele și satele și intimidează cu o sumedenie de metode, de la bătăi și purgații cu ulei de ricin administrat cu forța, până la asasinate, pe sindicaliști, greviști și militanții comuniști sau socialiști.

Depășind 700.000 de membri în 1922, Partidul Național Fascist nu reușește totuși să convingă corpul electoral. Mussolini nu va cuceri puterea decât prin forță și amenințare.

Registration

Aici iti poti reseta parola