Acest fenomen, generat de o gaură neagră supermasivă, are o influență asupra formării stelelor în interiorul galaxiilor.
Pe lângă atracția gravitațională extraordinară prin care înghite materia și lumina pe distanțe uriașe în jurul său, o gaură neagră mai are o caracteristică interesantă: provoacă o adevărată furtună galactică.
O echipă de cercetători condusă de observatorul astronomic național din Japonia a reușit să cronometreze un astfel de „vânt galactic” cu o viteză de 500 km/s, adică 1.800.000 km/h.
Acesta face ravagii în galaxia HSC J1243+0100, aflată la 13,1 miliarde de ani lumină de Pământ.
Descoperirea a fost realizată grație telescopului ALMA, care scrutează cerul din deșertul Atacama pe lungimile de undă milimetrice (între infraroșii și unde radio).
Este prima oară când un astfel de vânt este observat la o distanță atât de mare de Terra, deci într-o galaxie atât de tânără, de numai 700 de milioane de la Big Bang.
Formarea vântului se explică prin voracitatea acestei găuri negre supermasive, cu o masă de 330 de milioane mai mare decât a Soarelui, aflată în centrul galaxiei.
Absorbind materia, o accelerează până la viteze apropiate de cea a luminii. Astfel, ea începe să iradieze, iar iradierea alungă particulele de praf cosmic și gazele spre exteriorul galaxiei, creând acest vânt galactic.
„Problema este de a afla când vânturile galactice au apărut în Univers”, declară Takuma Izumi, cercetător la Observatorul Astronomic Național din Japonia, pe site-ul ALMA.
„Este o întrebare fundamentală deoarece este legată de o problematică importantă în astronomie: cum au evoluat împreună galaxiile și găurile negre supermasive?”
Într-adevăr, când începe să bată vântul galactic, el împinge praful și gazul din care se formează stelele.
Atunci, „fabrica de stele” rămâne fără materie primă și galaxia intră într-o pană de creștere.
Or, tocmai această legătură dintre creșterea galaxiilor și găurile negre supermasive îi intrigă pe astronomi, de când au remarcat că masa găurilor negre este proporțională cu cea a bulbului central al galaxiei care le adăpostește.
În cazul HSC J1243+0100, ea reprezintă circa 1% din masa bulbului. În schimb, galaxia este de 10 miliarde de ori mai mare decât gaura neagră.
Cum un astru atât de mic poate acționa asupra unui obiect ceresc atât de mare, încât masele lor să fie astfel legate?
O parte din răspuns rezidă în puterea acestui vânt galactic care „sterilizează” galaxia.
Cu cât vântul bate mai devreme în istoria unei galaxii, cu atât acest lucru face ca puterea asupra ei să fie mai mare.
